Halep a revenit în țară, după EȘECUL de la Wimbledon. Ce regretă liderul WTA

Halep a revenit în țară, după EȘECUL de la Wimbledon. Ce regretă liderul WTA

Simona Halep, numărul 1 mondial, s-a întors, aseară, în România, după eliminarea din turul III de la Wimbledon.

Cotată cu prima șansă la câștigarea trofeului de la All England Club, constănțeanca s-a văzut eliminată încă din turul al treilea. Simona Halep a fost învinsă de Su-Wei Hsieh (Taipei), jucătoare aflată pe locul 48 în ierarhia mondială, cu scorul de 6-3, 4-6, 5-7.

Aseară, „Simo” a revenit în țară și a mărturisit că regretă că nu a jucat niciun meci pe iarbă înainte de startul în turneul de Mare Șlem de la Londra.

Da, cu siguranţă a fost mai puţin bine că n-am avut un meci înainte, dar a fost şi bine, pentru că n-am avut timp să am meciuri, că am mers până în finală la Roland Garros.

Nu poţi să le ai pe toate. M-am simţit bine, a fost bucurie foarte mare că am câştigat la Roland Garros, am fost super concentrată pe Wimbledon, dar suprafaţa e dificilă şi n-am prea reuşit să-mi fac jocul.

Da, e foarte grea adaptarea pe iarbă. Este cu totul și cu totul altceva. Am încercat cât s-a putut să mă adaptez, dar n-a ieşit în ultimul meci”, a declarat Simona Halep la revenirea în țară, potrivit Telekom Sport.

Următoarea competiție la care liderul WTA va lua startul cu siguranță este Rogers Cup, din Canada, care va începe pe 6 august. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News