Halep s-a calificat cu greu în „optimile” de la Indian Wells. VIITOAREA ADVERSARĂ

Halep s-a calificat cu greu în „optimile” de la Indian Wells. VIITOAREA ADVERSARĂ

Simona Halep, liderul WTA, a acces, astăzi, în „optimile” turneului Premier Mandatory de la Indian Wells. Românca a obținut o victorie chinuită în fața americancei în vârstă de 19 ani, Caroline Dolehide.

Constănțeanca a muncit din greu pentru a putea trece de Caroline Dolehide (locul 165 WTA), în turul al treilea, scor 1-6, 7-6(3), 6-2. În următoarea rundă, Halep se va duela cu Qiang Wang (China, 26 de ani, locul 55 WTA), cea care tot tot în această dimineață „a fluierat” în fața Kristinei Mladenovici (Franța/15 WTA), scor 6-1, 6-2.

„M-am mișcat bine și am fost mai tare pe picioare. Mult respect pentru ea, e o jucătoare extraordinară și top spin-ul ei e foarte greu de returnat. Am avut ceva probleme în al doilea set, dar am vrut doar să rămân în joc, să lupt până la final. Când am câștigat setul al doilea, m-am gândit că am o șansă mare să câștig meciul. Am simțit-o puțin căzută după ce a pierdut al doilea set și m-am gândit că trebuie să fiu mai agresivă și să o țin în spate, pentru că dacă apucă să atace mingea e greu să returnez. Cred că m-am și mișcat bine, am fost mai puternică pe picioare pe final și poate că de asta am câștigat”, a declarat Halep la finalul jocului.

 

Ne puteți urmări și pe Google News