Hagi, aproape de o revenire la Galatasaray

Hagi, aproape de o revenire la Galatasaray

"Regele" este la un pas să revină pe banca echipei pentru care a făcut istorie ca jucător între 1996 şi 2001 şi pe care a antrenat-o în 2004-2005.

După mai bine de trei ani de când a plecat de pe banca tehnică a Stelei, Gheorghe Hagi e foarte aproape să revină la antrenorat. După ce în ultima perioadă s-a ocupat exclusiv de academia de fotbal care-i poartă numele, cel mai mare fotbalist român din istorie vrea să revină în fotbalul mare.

"Regele" are mari şanse să fie instalat tehnician al echipei Galatasaray Istanbul. Formaţia "roş-galbenilor" a rămas luni seară fără antrenor, după ce olandezul Frank Rijkaard a fost concediat din cauza rezultatelor dezastruoase. După primele opt etape, Galata se clasează pe un incredibil loc opt.

Presa de la Istanbul a anunţat că Hagi a fost contactat de Adnan Polat, preşedintele echipei Galatasaray. Jurnaliştii turci susţin că mesajul lui Polat pentru Hagi a fost foarte clar: "Să fii gata în orice moment ca să te apuci de treabă". Pe listă s-a aflat şi Fatih Terim, fost antrenor al echipei Galatasaray, dar se pare că "Împăratul" a refuzat propunerea de a se întoarce în iarbă.

"Preşedintele ştie cel mai bine ce decizie să ia"

Hagi n-a mai negat categoric, aşa cum s-a întâmplat în alte cazuri când au apărut astfel de discuţii. "Nu ştiu dacă e adevărat sau nu, dar îmi doresc foarte mult să ajung acolo. Am înţeles că e un moment delicat la echipă, dar preşedintele ştie cel mai bine ce decizie să ia. Ar fi o onoare pentru mine să antrenez la Galata. Am realizat câteva lucruri bune acolo şi lumea apreciază acest fapt", a afirmat "Regele" la GSP TV.

"Odată o să mă întorc la Galatasaray", a spus tehnicianul şi săptămâna trecută. Dacă va prelua echipa, Hagi îl va avea "secund" pe Tugay Kerimoglu, fostul său coechipier de la Galata. În funcţia de director sportiv va fi numit Hakan Şukur.

Ca jucător, Hagi a evoluat pentru "Cim Bom Bom" în perioada 1996-2001. A câştigat de patru ori campionatul intern, două Cupe ale Turciei, Cupa UEFA, în 2000, şi Supercupa Europei, în acelaşi an. A fost declarat cel mai bun jucător din istoria fotbalului turc.

De asemenea, Hagi a antrenat-o pe Galatasaray în sezonul 2004-2005, când a reuşit să câştige Cupa Turciei. Atunci, în campionat echipa s-a clasat pe poziţia a treia, la patru puncte distanţădecampioanaFenerbahce. Gică Hagi şi-a dat demisia din cauza unor neînţelegeri cu conducerea. "Îmi doresc foarte mult să ajung acolo. Ar fi o onoare pentru mine să antrenez la Galatasaray.", GHEORGHE HAGI, fost antrenor al echipei Galatasaray

PALMARES

Un singur trofeu, nici un sezon terminat

Ca antrenor, Gheorghe Hagi a debutat în 2001, la echipa naţională. A ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2002, după barajul cu Slovenia, apoi şi-a prezentat demisia.

În 2003, a preluat echipa turcă Bursaspor, de unde a plecat repede, după un start dezamăgitor de sezon. Un an mai târziu a venit la Galatasaray Istanbul, cu care a câştigat Cupa Turciei. A plecat înainte de finalul sezonului.

În toamna anului 2005, a ajuns la Timişoara, după ce anterior refuzase Steaua. "Regele" a "abdicat" înainte de finalul sezonului 2005-2006. Ultima echipă pregătită de Hagi a fost Steaua. El a venit în Ghencea în iunie 2007 şi a demisionat în luna septembrie, după ce a fost jignit de Gigi Becali.

Ne puteți urmări și pe Google News