Guvernul vrea să crească vârsta de pensionare la MApN, MAI și serviciile secrete
- Nicolae Comănescu
- 12 ianuarie 2026, 22:26
Ilie Bolojan / sursa foto: captură videoAngajații din MApN, MAI și cei din serviciile secrete ar putea să primească o veste neplăcută. În coaliția de guvernare s-a discutat despre creșterea vârstei de pensionare a tuturor celor care lucrează în aceste structuri. Măsura a fost discutată pentru a evita diminuarea salariilor sau restructurările. Despre subiect a vorbit Radu Miruță, ministrul Apărării.
Guvernul Bolojan vrea să crească vârsta de pensionare la MApN, MAI și serviciile secrete
„Lucrăm la un proiect de lege, împreună cu Ministerul de Interne, pentru creșterea vârstei de pensionare. Acesta este compromisul acceptat de coaliție ca să nu taie din salariu, să nu taie din numărul de angajați. Dar trebuie să contribuim și noi la efort, prin creșterea vârstei de pensionare. Este valabil și pentru structurile SRI și SPP”, a anunțat ministrul la Antena 3.

Militari. Sursa foto: Facebook/Ministerul Apararii Nationale
Premierul a cerut ca proiectul de lege să fie urgentat și prezentat membrilor Executivului
Deocamdată, proiectul de lege se află încă în faza de elaborare și că nu a fost stabilit un prag final al noii vârste de pensionare. În prezent, în multe dintre aceste structuri, pensionarea are loc în jurul vârstei de 48 de ani. După cum a mai spus ministrul Apărării, șeful Executivului, Ilie Bolojan, a cerut ca proiectul să fie finalizat cât mai repede, apoi prezentat Guvernului până la sfârșitul săptămânii viitoare.
„Trebuie să aducem proiectul de lege pe masa guvernului la finalul săptămânii viitoare în care să crească vârsta de pensionare. Se fac niște simulări. Cam cât trebuie să crești vârsta de pensionare ca să reduci cheltuielile cu 10%? Poate nu până la 65 de ani, poate până la 60, poate la 55. Dar azi este 48”, a mai precizat Radu Miruță pentru sursa citată.
Decizia de la final de an
La finalul anului trecut, guvernanții au decis că că magistrații se vor putea pensiona la vârsta de 65 de ani, nu la 48. În condițiile în care cuantumul pensiei ar urma să fie de un procent de maximum 70% din ultimul salariu net, față de 80% din ultimul salariu brut, atât cât prevede legea actuală. După ce primul proiect a fost respins de Curtea Constituțională a României (CCR), Guvernul a revenit cu o variantă modificată, care păstrează vârsta de pensionare, dar extinde perioada de tranziție la 15 ani.
Acest al doilea proiect se află însă în continuare în așteptarea unui verdict al CCR, ce este programat pentru data de 16 ianuarie.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.