Editura Evenimentul si Capital

Guvernul va sesiza DNA în legătură cu transferul unui teren din proprietatea Institutului Fundulea în domeniul privat

11-01/03grau_reuters-465x390
Autor: | | 1 Comentarii | 718 Vizualizari

Guvernul va sesiza DNA în legătură cu trecerea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea în domeniul privat al oraşului Fundulea, informează un comunicat al Executivului.

Sesizarea vine în urma unei anchete a Corpului de Control al primului ministru la instituţiile publice implicate în reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri situate pe raza judeţului Călăraşi, având ca obiect verificarea respectării prevederilor legale în legătură cu trecerea unor suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea în domeniul privat al unor unităţi administrativ-teritoriale, scrie Agerpres.

Raportul Corpului de control pe această temă va fi transmis marţi şi Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile din comuna Nana.

Potrivit documentului, Comisia judeţeană de fond funciar Călăraşi a aprobat în 2007 delimitarea unei suprafeţe de 1982,54 ha de teren, aflată în proprietatea publică a statului şi administrarea I.N.C.D.A. Fundulea, precum şi trecerea acestei suprafeţe din domeniul public al statului în domeniul privat al oraşului Fundulea 'în vederea punerii în posesie a persoanelor al căror drept de proprietate a fost reconstituit (...) de către comisiile locale Fundulea, Tămădău, Gurbăneşti, Săruleşti, Nicolae Bălcescu, Valea Argovei, Nana, Lehliu, Lupşanu'.

Inspectorii guvernamentali au constatat însă că emiterea acestei hotărâri 's-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor legale (..) privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, conform cărora 'trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a Consiliului Judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local'.

În plus, Corpul de Control al prim ministrului a constatat că prin hotărârea emisă Comisia judeţeană de fond funciar Călăraşi a aprobat trecerea terenului în domeniul privat 'fără a exista o justificare' pentru delimitarea acestei suprafeţe de teren.

Totodată, Instituţia Prefectului - Judeţul Călăraşi a comunicat Corpului de control al primului-ministru faptul că nu a identificat 'documente din care să rezulte cu exactitate ce suprafaţă a fost destinată reconstituirii pe vechile amplasamente din totalul de 1.982,54 ha.'

'Transferul terenurilor de la comunele Gurbăneşti, Săruleşti, Valea Argovei, Nicolae Bălcescu, Lupşanu, Nana şi Tămădău Mare la oraşul Fundulea s-a realizat cu nerespectarea condiţiilor legale, având în vedere faptul că trecerea terenului din domeniul public al statului în domeniul privat al oraşului Fundulea s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispoziţiilor din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare', se mai arată în Raportul Corpului de control.

Lovitura CRUNTA pentru Elena Udrea. Decizie FARA PRECEDENT in justitie! Iubita lui Alexandrov, DEVASTATA de veste

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI