Guvernul mărește accizele. Țigările din România, preț dublu față de Germania
- David Marinescu
- 6 iulie 2023, 16:34
Accizele la țigări vor crește din nou și vor urma, implicit, noi scumpiri. Producătorii de țigări spun că noua majorare a accizelor va aduce cu ea și o creștere uriașă a nivelului de contrabandă.
În țara noastră, PIB-ul pe cap de locuitor este cu 23% sub media europeană, conform ultimelor date Eurostat. La noi, ponderea prețului unui pachet de țigarete în venitul mediu zilnic disponibil este de 20%, aproape cât ponderea din Irlanda, unde sunt cele mai scumpe țigări și mai mare decât cea din Franța, aceste două țări înregistrând cele mai mari accize la țigarete.
În Germania, procentul este mult sub cel din România – 9,3%, Polonia - 12,3%, Ungaria 17,7%. Altfel spus, cu venitul zilnic disponibil, se pot cumpăra în România aproape 5 pachete de țigări, în Germania – aproape 11 pachete, în Italia – 10, în Spania – 9, iar în Luxemburg peste 20.
„Ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la intențiile de a crește acciza la țigarete în condițiile în care actuala Coaliție a adoptat în luna iulie a anului trecut un Calendar pe cinci ani pentru toate produsele din tutun. Calendarele erau menite să consolideze veniturile bugetare și să confere predictibilitate atât acestui sector economic deosebit de important pentru economia României, cât și bugetului țării”, declară Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI.
Ultima majorare a accizelor a avut loc în aprilie
Majorarea accizelor vor duce la creșterea abruptă a pieței negre, în condițiile în care raportat la puterea de cumpărare, un pachet de țigarete costă în România de patru ori mai mult decât în Luxemburg și dublu față de Germania, Italia, Spania, Olanda, mai spune Gilda Lazăr.
„Cea mai recentă creștere a accizei a fost efectuată abia acum patru luni, la 1 aprilie, în conformitate cu Calendarul adoptat în iulie 2022, care a consemnat prima creștere în luna august a anului trecut. Într-un singur an, acciza la țigarete a crescut cu 62 de lei, de la 565 la 626 lei, o creștere de 11%. O nouă creștere ar fi a treia într-un singur an.
De precizat că România a atins nivelul minim de 90 euro/mia de țigarete, prevăzut prin Directiva UE 64/2011 în anul 2015, cu trei ani înainte de termenul prevăzut de actul normativ european. În prezent, nivelul accizei minime la țigarete în România este unul dintre cele mai ridicate în Europa Centrală și de Est -126,5 euro, în timp ce în Bulgaria este 95 de euro, Ungaria – 98 euro, Polonia -107 euro, cu diferențe semnificative față de țările vecine non-UE: în Serbia, acciza minimă este 75 euro, iar în Moldova 48 euro. Doar Cehia înregistrează un nivel mai ridicat (140 euro) și Slovenia ușor peste nivelul accizei minime din România (131 euro)”, a mai declarat Gilda Lazăr.
Fumătorii nu se lasă de fumat
Potrivit studiilor, fumătorii nu se lasă de fumat atunci când cresc prețurile, ci găsesc noi alternative. Una dintre ele este consumul de țigări de contrabandă.
Piaţa tutunului este inelastică, iar când taxele cresc brusc şi fără corelare cu veniturile, fumătorii se orientează spre variantele mai ieftine, de contrabandă. Și exemplul Franței este concludent. După mărirea abruptă a accizelor, piaţa neagră din Franța a ajuns la 32% în 2022.
„În ianuarie 2010, contrabanda a ajuns la 36,2%, după trei creșteri într-un an, excesive și neplanificate. Deși calculele autorităților de atunci estimau o creștere a veniturilor bugetare, în fapt s-a produs o gaură la buget de peste un miliard de euro. Sperăm ca noul guvern să nu repete această greșeală, mai ales acum, când se înregistrează o ușoară scădere a pieței negre, după majorările consecutive ale contrabandei înregistrate din noiembrie 2022 până în martie 2023”, a mai declarat Gilda Lazăr.
Potrivit acesteia, creșterea crimei organizate și a contrabandei reprezintă un pericol real la adresa siguranţei naţionale, mai ales în contextul discuţiilor referitoare la Schengen. Rutele folosite pentru contrabanda cu ţigarete pot fi utilizate şi pentru traficul ilegal cu migranţi sau arme. În 2010, contrabanda a devenit subiect prioritar pe agenda CSAT, fiind în prezent inclusă în Strategia Națională de Apărare a Țării.