GUVERNUL este ACUZAT că MANIPULEAZĂ datele BUGETULUI de stat și din ECONOMIE
- Gabriel Valentin
- 9 noiembrie 2018, 07:56
Senatorul PNL, Alina Gorghiu a declarat că previziunile Comisiei Europene arată că economia României „încetineşte masiv”, prin politica guvernului PSD-ALDE. Liderul liberal cere Guvernului să prezinte datele reale din economia românească.
„Fără manipularea datelor care vor fi descoperite de partenerii europeni, bugetul pe 2019 nu poate fi făcut astfel încât să includă promisiunile PSD, şi le cer domnului Dragnea şi doamnei Dăncilă să iasă public împreună cu ministrul finanţelor Teodorovici să facă o informare clară, publică, a datelor din bugetul statului şi din economia românească.”, a declarat Alina Gorghiu potrivit rador.
Comisia Europeană (CE) a revizuit, joi, semnificativ în scădere, estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, de la 4,5% la 3,6%, în timp ce în 2019 mizează pe un avans de 3,8%, faţă de 3,9% cât estima în primăvară, potrivit previziunilor economice de toamnă publicate joi de Executivul comunitar.
Pentru 2020, Executivul comunitar indică un avans de 3,6%.
În 2019 şi 2020 consumul privat ar urma să continue să încetinească pe măsură ce creşterea nominală a salariilor se moderează şi inflaţia va continua să afecteze veniturile disponibile. Cu toate acestea, consumul privat va rămâne principalul motor al creşterii subliniază Executivul comunitar.
Potrivit cifrelor prezentate joi de CE, cererea internă va avea o contribuţie în scădere la 4,2% la creşterea PIB, de la 7,3% anul trecut. În 2019, contribuţia cererii interne urcă uşor, la 4,3%, iar în 2020 scade la 4,1%.
Contribuţia negativă a exporturilor la creşterea PIB se va accentua la minus 1,3% în acest an, urmând să scadă la minus 0,6% în 2019 şi minus 0,5% în 2020.
În cee ce priveşte inflaţia, CE a revizuit în creştere uşoară la 4,3% prognoza pentru 2018, faţă de 4,2% cât prognoza în primăvară, urmând ca indicele preţurilor de consum să coboare la 3,5% în 2019 şi 3,3% în 2020, ca urmare a slăbirii cererii interne.
Deficitul guvernamental este prognozat să crească la 3,3% din PIB în 2018, de la 2,9% din PIB în 2017, urmând să continue pe aceaşi tendinţă pentru a ajunge la la 3,4% din PIB în 2019 şi 4,7% în 2020. "Aceste prognoze sunt influenţate în principal de planurile de majorare semnificativă a punctului de pensie, incluse în programul de guvernate şi implementate în legea pensiilor recent adoptată de Guvern", susţine CE.
Ca urmare a acestor politici, deficitul structural al României este prognozat să crească de la aproximativ 3,5% din PIB în 2017 la aproximativ 4,5% din PIB în 2020, în timp ce raportul datorie-PIB este preconizat să crească de la 35,1% din PIB în 2017 la 38,2% din PIB în 2020.
Noile prognoze ale Comisiei Europene sunt semnificativ sub cele ale Fondului Monetar Internaţional, care la începutul lunii octombrie a revizuit în scădere la 4% estimările privind evoluţia economiei româneşti în 2018, cu 1,1 puncte procentuale mai puţin decât estima în primăvară, preconizând că în 2019 România urmează să înregistreze o creştere economică de 3,4%, cu 0,1 puncte procentuale mai puţin decât indica în aprilie.