Gură de oxigen pentru presă: TVA de 5%

Gură de oxigen pentru presă: TVA de 5%

Taxa pe valoarea adăugată pentru presă ar putea scădea la 5%, au votat deputații din Comisia pentru Buget, Finanțe și Bănci

Votul de săptămâna trecută al deputaților din comisia de specialitate ar putea reduce substanțial taxa pe valoarea adăugată pentru cărți, manuale, ziare, reviste. Anterior, propunerea Executivului, adoptată de Senat, prevedea un TVA de 9% în cazul acestor categorii de produse. Pentru domeniul presei scrise, puternic marcat de criză și subfinanțat, scăderea TVA ar fi o gură de oxigen. „Prețul unui ziar ar trebui să acopere costurile de tipar, dar și pe cele cu salariile celor care îl realizează. Or, chiar în condițiile în care publicația s-ar vinde perfect la chioșc, ceea ce înseamnă o rată de retururi de 10 – 20% maximum, de abia s-ar acoperi costurile cu tiparul”, spune Virgil Munteanu, director executiv al Editurii „Evenimentul Zilei și Capital”. Diferența de bani care nu poate fi acoperită din vânzări ar trebui să vină din publicitate, dar bugetele pe care companiile le alocă pentru promovare sunt mici, pe fondul crizei, așa că nici de aici nu poate fi vorba de o sursă solidă de venituri pentru presă.

Legislativul va finaliza, în cadrul acestei sesiuni parlamentare, proiectul Codului Fiscal

Scăderea cu 4 puncte procentuale a cotei de TVA ar îmbunătăți cashflow- ul companiilor din domeniul mass-media, în prezent existând întârzieri și de câteva luni de zile între emiterea facturilor și încasare.

Urmează Camera Deputaților

Aceeași cotă, de 5%, ar putea fi aplicată pentru accesul la muzee, monumente, alte evenimente culturale, cinematografice sau sportive, dacă propunerea Comisiei va fi votată și de Camera Deputaților, for decizional.

În aceeași ședință, deputații din Comisie au votat TVA de 5% pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 de metri pătrați, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare nu depășește suma de 450.000 de lei, exclusiv TVA, achiziţionate de orice persoană necăsătorită sau familie. Legislativul va finaliza, în cadrul acestei sesiuni parlamentare, adică până la finele lunii, proiectul de Cod Fiscal ce intră în vigoare la anul.