Grupare din Călărași, specializată în furturi din autoturisme din Franța, destructurată de polițiștii români și francezi
- Feri Predescu
- 30 martie 2018, 11:52
Polițiștii Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române, sub coordonarea DIICOT Structura Centrală, în colaborare cu polițiști ai Direcţiei Generale a Jandarmeriei Naţionale Franceze, au destructurat o grupare infracțională formată din cetățeni români, care ar fi cauzat un prejudiciu de 1.300.000 de euro, prin furturi de componente din autoturisme de lux, pe teritoriul Franței.
Potrivit IGPR, în perioada noiembrie 2017 - martie 2018, poliţiştii de investigații criminale din cadrul Poliţiei Române,în colaborare cu cei ai Direcţiei Generale a Jandarmeriei Naţionale Franceze, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au desfăşurat în comun activităţi de urmărire penală, într-un dosar de criminalitate transfrontalieră, înregistrat la Tribunalul de Mare Instanţă Dijon, din Franţa.
Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie – mai 2017, membrii unei grupări itinerante de criminalitate organizată formată din cetățeni români ar fi comis 19 furturi din autoturisme, care erau expuse în incinta unor reprezentanţe de pe teritoriul Franţei. Membrii grupării ar fi sustras din autoturisme 400 de sisteme de navigaţie şi 140 de volane, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 1.300.000 de euro.
Astfel, în baza unor ordine europene de anchetă, au fost organizate două acţiuni, fiind efectuate 16 percheziţii domiciliare, dintre care 14 în judeţul Călăraşi, una în judeţul Giurgiu şi una în Bucureşti. De asemenea, au fost puse în executare 19 mandate de aducere pentru membrii grupării infracţionale, 10 dintre aceştia, găsiţi în Călăraşi, fiind conduși la audieri.
Au fost puse în executare şi 10 mandate europene de arestare emise pe numele celor în cauză, opt dintre ei fiind arestaţi în noiembrie 2017, la propunerea Parchetului Curţii de Apel Bucureşti și predați autorităţilor franceze pentru continuarea cercetărilor, unul cercetat în stare de libertate și ultimul arestat la data de 27 martie 2018, în vederea predării ulterioare în Franța.
La activităţi au participat poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale și de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliției Române, polițiști de investigații criminale, criminaliști și de la acțiuni speciale, din județele Călărași și Giurgiu. De asemenea, la activitățile desfășurate pe teritoriul României au participat și reprezentanți ai autorităților judiciare franceze.