Gropi comune cu sute de cadavre în jurul spitalelor Nasser şi al-Shifa din Gaza
- Antonia Hendrik
- 11 mai 2024, 08:49
Gropi comune în jurul spitalelor Nasser şi al-Shifa din Gaza. Consiliul de Securitate al ONU a cerut o anchetă independentă imediată după această descoperire macabră. asupra gropilor comune care ar conține sute de cadavre în apropierea spitalelor din Gaza.
Gropi comune cu sute de cadavre în jurul spitalelor Nasser şi al-Shifa din Gaza
Într-o declaraţie, membrii Consiliului şi-au exprimat „profunda îngrijorare cu privire la informaţiile despre descoperirea de gropi comune, la spitalele Nasser şi al-Shifa din Gaza, unde fuseseră îngropate sute de corpuri, în special femei, copii şi persoane în vârstă”.
Ei au subliniat necesitatea de „a trage la răspundere vinovaţii” şi au cerut ca anchetatorii să aibă ”acces nestingherit la toate locaţiile gropilor comune din Gaza, pentru a efectua o anchetă imediată, independentă, riguroasă, completă, transparentă şi imparţială pentru a determina circumstanţele din spatele gropilor”.
Pe de altă parte, a subliniat importanţa ca familiile „să cunoască soarta şi locaţia celor dragi dispăruţi, în conformitate cu dreptul umanitar internaţional”. Consiliul nu a precizat cine ar putea conduce această anchetă.
Gropi comune cu sute de cadavre. Sursa foto: firstpost.com
Spitalele din Fâşia Gaza au fost ţinta unor atacuri dure
Armata israeliană a declarat că aproximativ 200 de palestinieni au fost uciși în timpul operațiunilor sale militare de acolo. Israelul a acuzat Hamas că folosește aceste facilități medicale ca centre de comandă și, în unele cazuri, ca locuri în care a ținut ostatici răpiți în timpul atacului Hamas din 7 octombrie.
Armata israeliană acuză, de asemenea, că Hamas că a folosit spitalele pentru a lansa atacuri şi pentru a ascunde acolo tuneluri şi arme, lucru pe care mişcarea islamistă palestiniană îl neagă. Iar acum s-au descoperit aceste gropi comune cu sute de cadavre.
Spitalele din Fâşia Gaza au fost ţinta unor atacuri dure de la începutul operaţiunii militare a Israelului pe teritoriul palestinian, declanşată în urma atacului sângeros comis în sudul Israelului pe 7 octombrie de luptători Hamas veniţi din Gaza.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a indicat în aprilie că spitalul al-Shifa nu mai este altceva decât o „cochilie goală” plină de rămăşiţe umane. Din aprilie, mai multe gropi comune au fost descoperite în trei spitale din Fâşia Gaza, potrivit voanews.com.