„Habar nu am cum am intrat în chestiunea cu premierul. Cum am intrat așa am și ieșit. Eu am făcut o declarație când am devenit președinte al Consiliului Județean Timiș, am repetat-o și insist. Nu voi pleca într-un post de ministru. Am văzut ca sunt iarăși plimbat prin diverse posturi de ministru, dar nu voi pleca”, a declarat, joi, 22 decembrie, Grindeanu, citat de Debanat.ro.  potrivit aceleiași surse, lo săptămână de la alegerile locale din iunie, social-democratul spunea că va rămâne patru ani în administrația județeană. „Sunt om serios, am cerut votul timișenilor pentru patru ani, nu pentru jumătate de an. Cum credeți că ar fi să merg la iarnă și să le spun «Vă mulțumesc că m-ați votat și mi-ați acordat încrederea voastră, dar știți, nu prea-mi place și mă duc la București»? Dacă voi fi ales ca președinte al CJ, voi sta patru ani. Vreau să duc la bun sfârșit acest mandat, nu să spun că voi reprezenta mai bine Timișul ca parlamentar sau, poate, ca membru în viitorul guvern”.