Grevă spontană la Astra Vagoane Arad

Grevă spontană la Astra Vagoane Arad

Sute de angajați de la fabrica de vagoane din Arad, au ieșit în stradă, joi, în semn de protest, iar azi greva continuă. Muncitorii angajați la Astra Rail Industries au declanșat protestul în semnb de solidaritate cu colegii lor indieni, cărora, conducerea companiei a decis să le rețină din salarii costul biletelor de avion folosite ca să ajungă la muncă în Arad.

„Oamenii s-au trezit că, după o lună de muncă, au fost plătiţi cu sume cuprinse între 2 (doi) lei şi 50 de lei. Cum să trăieşti cu banii ăştia până la următorul salariu? Indienii au fost ajutaţi de colegii lor români, care le-au adus de acasă de mâncare, dar situaţia a mocnit până joi dimineaţa, când indienii au refuzat să mai meargă la muncă”, a relatat un angajat al firmei de vagoane pentru Aradon.ro.

Oamenii sunt nemulțumiți și că nu li s-au acordat majorări salariale în funcție de rata inflației. Conform liderului de sindicat, vor urma noi negocieri referitoare la majorarea salariilor, însă muncitorii nu sunt foarte convinși deoarece îl consideră pe acesta mai degrabă un aliat al patronatului decât al lor.

Reprezentanţii Astra Rail Industries au decis să comenteze sub nicio formă greva spontană. Muncitorii au renunţat la protest în jurul prânzului, ieri, dar vineri au reluat greva, părăsindu-și posturile de lucru. (Sursa foto: Critic Arad)

Ne puteți urmări și pe Google News