Greșeala fatală a combaterii terorismului: atacarea mijloacelor și a efectelor și nu a cauzelor confl ictului internațional | PULSUL PLANETEI
- Iulian Chifu
- 4 ianuarie 2017, 00:00
Anul 2016 a fost unul în care terorismul s-a afirmat plenar în inima Europei, în Turcia, SUA și pe toate meridianele. A evoluat într-atât încât am avut jurnaliști ce au imaginat războiul cu terorismul ca unul interstatal, cu un pretins Stat Islamic cu circa 50.000 de cetățeni. Nimic mai fals! Și asta din multiple motive.
Greșeala fatală a ideii combaterii terorismului o reprezintă amestecarea cauzelor conflictului internațional cu efectele sau instrumentele purtării războiului prin intermediari. Noile conflicte ale secolului 21 presupun disimularea, ascunderea acțiunii, folosirea intermediarilor într-o formă mai subtilă și sofisticată decât în timpul războiului rece, asigurând negarea totală a implicării. De aceea războiul cibernetic, războiul informațional, războiul hibrid, războiul legal-lawfare, separatismul și terorismul sunt preferate acțiunilor directe asumate de către state.
Terorismul este cel mai la îndemână instrument, dar și rezultatul, efectul unor politici dezvoltate în timp. Nimeni nu poate nega faptul că terorismul e un fenomen natural, născut și dezvoltat puternic în interiorul Occidentului, ca urmare a politicilor de enclavizare a resortisanților din fostele colonii în statele Occidentale și a neintegrării acestora. Păcatele colonizării și costurile decolonizării haotice, întârziate sau în fugă, susținerea regimurilor dictatoriale de dezvoltarea prea mult timp și ignorarea proceselor sociologice din sânul societăților Occidentale, dar și pe cele din fostele colonii, se răzbună astăzi, creând o masă de manevră numai bună de recrutat și utilizat. Ideologia jihadistă există, primăvara arabă a produs turbulențele trecerii spre democrație și auto-asumare a propriei sorți în statele cu dictaturi de dezvoltare târzii, iar instrumentarul tehnologic al internetului și rețelelor sociale a creat premizele utilizării acestui instrument și al efectelor politicilor proprii ale Occidentului, a greșelilor și jocului de-a ucenicul vrăjitor cu lumea, în ultimii 50 de ani.
Însă nici lupii singurateci măcar, nu mai vorbim despre luptătorii jihadiști din teatrele de operațiuni teroriste din Siria și Irak, Yemen, Magreb, și alte locuri din lume, nu pot să funcționeze fără a exista un comanditar. Dincolo de ideologie și convingeri, transformarea unui radical islamist în soldat al jihadului suicidar trece prin etape ce presupun utilizarea sa de către un terț care plătește, pregătește, condiționează. Și aici se conjugă două tipuri de cauze, unele ținând de politici interne și greșeli ale guvernelor succesive – Franța fiind un foarte bun exemplu, alături de alte state coloniale – și a doua cauză ținând de politicile conflictelor și rivalităților internaționale, revizionismul și ambițiile care presupun impunerea voinței actorilor internaționali și nu negocierea lor. Aici Rusia e principalul actor responsabil, dar i se adaugă și acțiuni ale altor actori, Iranul, Arabia Saudită, Turcia, care contribuie prin propriile politici la cauzele profunde ale manifestărilor teroriste.
Și, ca să fim drepți și nepărtinitori, fiecare stat își are partea lui de vină, deși România, de exemplu, nu a avut colonii, nu a ocupat teritoriile altora, nu a avut războaie de cucerire în istorie și nici dorința de a-și impune pozițiile la nivel global sau regional, pentru că nivelul său de ambiție a fost unul al unei puteri europene medii ce-și asigură securitatea și prosperitatea cetățenilor săi evitând războaiele pe cât posibil dar apărâdu-se de fiecare dată.
Dacă Războiul împotriva Terorismului, ca actor global, și-a avut propria sa noimă după 11 septembrie 2001, chiar dacă criticabilă și criticată pe seama neo-conservatorilor lui Bush Jr., combaterea terorismului astăzi sau pretenția unui război cu Stat Islamic e un fals din multiple motive: mai întâi Daesh nu a fost niciodată un stat real, instrumentarul său a fost o combinație între insurgență internă și terorism, iar controlul teritoriilor a fost mai degrabă efectul statelor slabe și absenței autorității decât a unei asumări a autorității de către ISIL. În schimb terorismul a fost un excelent instrument utilizabil în conflictele internaționale. Și va continua să fie și în 2017 pe măsură ce teritorialitate organizației teroriste dispare.