Grecia - derogare de la Schengen de dragul Turciei
- Iuliu Vlădescu
- 7 decembrie 2023, 14:05
Mâine va fi semnat un acord între Grecia şi Turcia cu privire la acordarea vizelor pentru turiştii turci direct pe insulele greceşti vizitate
Ministrul pentru migraţie şi azil din Grecia, Dimitris Kairidis, a confirmat intenţia guvernului elen de a semna cu Turcia un acord prin care vizele pentru cetăţenii turci care călătoresc în zece insule greceşti situate în estul Mării Egee, în apropiere de ţărmurile turceşti, vor fi acordate la faţa locului, adică direct pe insulele respective.
Grecia cere derogare de la Schengen
„Este o măsură care aduce mai aproape cele două popoare. Este un lucru dorit foarte mult de locuitorii din aceste insule foarte izolate ale noastre, care au purtat o povară atât de mare în gestionarea imigrației”, a explicat Dimitris Kairidis, subliniind că este vorba despre un acord discutat cu Comisia Europeană.
„Grecia este o țară Schengen și cere o „derogare” de la Schengen, pentru ca cetățenii turci să poată vizita mai ușor insulele din estul Mării Egee.
Datorită cooperării foarte bune pe care o avem cu Comisia Europeană după problemele cu care ne-am confruntat, (…) linia a fost să contracarăm aceste probleme și să aprofundăm această cooperare, care se transpune prin mai mult personal european aici de la Frontex, Serviciul European de Azil (…) și prin finanțare suplimentară și, bineînțeles, prin problema vizelor. Vă reamintesc că insulele din estul Mării Egee vor fi singura excepție în zona Schengen, nu există o astfel de facilitate în altă parte.
Este un lucru dorit şi de cetăţenii turci şi, desigur, şi locuitorii acestor insule şi-l doresc foarte mult”, a explicat Kairidis.
Facilitatea, valabilă tot anul
Această facilitate nu va fi valabilă doar pentru sezonul estival, ci pe toată durata anului, scrie To Vima.
„Vizează insule care nu au turismul de care beneficiază Rhodos. Și Rhodos va fi inclus, dar insulele care nu au curse charter, care nu au zboruri internaționale, care au doar puțin turism de familie în august, ca Lesbos de exemplu, au multe de beneficiat” a mai precizat Kairidis, enumerând cele zece insule din program: Limnos, Lesbos, Chios, Samos, Leros, Kalymnos, Kos, Rhodos, Symi și Kastellorizo.
Grecia a dat asigurări că poliţia greacă va pune în aplicare în mod corespunzător această măsură, întrucât, după cum a explicat ministrul pentru migraţie şi azil, va exista în continuare obligativitatea acordării vizelor şi a efectuării controalelor, doar că acest lucru se va face la fața locului, în insulele grecești.
(Traducerea: Carolina Ciulu, RADOR RADIO ROMÂNIA)