Grav accident rutier. Cinci persoane, între care un copil au fost internate

Grav accident rutier. Cinci persoane, între care un copil au fost internate

Un grav accident de circulaţie a avut loc, marţi, pe pe DN7, în dreptul mănăstirii Cornet, judeţul Vîâlcea, unde cinci persoane, printre care şi un copil, au fost rănite. În accident a fost implicat un autotren care a acroşat un autoturism.

Potrivit IPJ Vâlcea, conducătorul autotrenului, un bărbat de 50 de ani din judeţul Alba, nu ar fi păstrat distanţa regulamentară şi a acroşat autoturismul care redusese viteza pentru a efectua manevra de viraj la stânga.

În autoturism se aflau cinci persoane - două femei, doi bărbaţi şi un copil minor, care au fost rănite.

De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea a anunţat că o ambulanţă a preluat mama şi copilul, iar echipajul SMURD a acordat primul ajutor unui adult, cei trei fiind transportaţi la Camera de Primiri Urgenţe Brezoi.

La faţa locului intervin mai multe echipaje de urgenţă, respectiv SMURD, o autospecială de descarcerare, dar şi trei ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

În zonă se circulă alternativ, iar poliţiştii Serviciului Rutier dirijează circulaţia, potrivit romaniatv.net

Ne puteți urmări și pe Google News