Grav accident feroviar. Un tren de mare viteză a lovit un vehicul
- Ionel Sclavone
- 31 iulie 2020, 20:27
Coliziunea dintre un tren de mare viteză și un vehicul de întreținere, în Portugalia, s-a soldat cu un mort și 35 de răniți.
O coliziune între un tren de mare viteză şi un vehicul de întreţinere a căilor ferate, s-a produs în zona centrală a Portugaliei și s-a soldat cu cel puţin un mort. Pe lângă persoana decedată, reprezentanții Autorității Naționale de Protecție Civilă (CNOS) au anunțat și un număr de 35 de răniţi, conform presei locale.
Evenimentul s-a produs în apropierea orașului Coimbra. În momentul accidentului, la bordul trenului Alfa Pendular, cel mai rapid din Portugalia, se aflau 240 de persoane, a precizat purtătorul de cuvânt. El a adăugat că dintre cei 35 de răniţi, 30 au răni minore, în vreme ce alți cinci sunt răniţi grav.
Un purtător de cuvânt al Autorității Naționale de Protecție Civilă a declarat că două elicoptere medicale, precum şi 163 de salvatori, inclusiv pompieri, se află la locul accidentului acordând primul ajutor și ridicându-i pe răniți.
Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al Comandamentului districtual de operaţiuni de asistenţă din Coimbra, oraş aflat în apropierea locului unde a avut loc coliziunea, a declarat că şi mai multe autovehicule ale serviciilor de urgenţă se îndreaptă spre locul coliziunii.
Canalul de televiziune SIC a anunţat anterior că accidentul feroviar s-a soldat cu un mort şi cel puţin 50 de răniţi.
Un accident feroviar similar a avut loc, miercuri, și în Statele Unite ale Americii, unde un pod din statul Arizona s-a prăbușit după deraierea unui tren. Accidentul s-a produs în zona Tempe Town Lake, în apropierea oraşului Phoenix.
Mai multe vagoane ale unui tren care transporta combustibili au deraiat şi au luat foc. Partea de sud a podului s-a prăbuşit, iar o parte din vagoane s-au prăbușit în gol și au aterizat într-o parcare goală.
Autoritățile nu au anunțat victime, însă pompierii au avut foarte mult de furcă din cauza incendiilor care s-au produs în urma exploziei vagoanelor cu combustibil.