Grav accident feroviar pe ruta București Nord - Suceava. Trei persoane au murit

Grav accident feroviar pe ruta București Nord - Suceava. Trei persoane au murit

Trei persoane și-au pierdut viața, luni, iar alte două au fost grav rănite, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de tren.

Accidentul s-a produs în satul Dumbrava, comuna Itelști, județul Bacău, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu.

În urma accidentului, trei persoane şi-au pierdut viaţa şi alte două sunt rănite după ce maşina în care se aflau a fost lovită, luni, de un tren pe ruta București Nord - Suceava. În mașină se aflau cinci persoane, dintre care trei au murit în urma impactului.

Cei doi răniţi au fost preluaţi de echipajele medicale pentru a fi transportaţi la spital. „Garnitura de tren implicată este Inter Regio 1751, ce circula pe relaţia Bucureşti Nord - Suceava. Nu s-au înregistrat victime din rândul călătorilor sau a personalului. Trenul nu a deraiat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Circulaţia feroviară este blocată, a mai precizat sursa citată. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

Nu s-au înregistrat victime din rândul călătorilor sau a personalului din tren.

Sursa citată precizează că trenul nu a deraiat, însă circulația feroviară este blocată.

Ne puteți urmări și pe Google News