Gorghiu și Blaga îi cer lui Cioloș să-l demită pe prefectul de Olt

Gorghiu și Blaga îi cer lui Cioloș să-l demită pe prefectul de Olt

Copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga i-au cerut premierului Dacian Cioloş schimbarea de urgenţă a prefectului de Olt, Silviu Neacşu, pe motiv că acesta face presiuni asupra primarilor PNL din judeţ, pentru a trece la PSD.

"Pentru că a început Guvernul Cioloş să facă evaluarea prefecţilor şi a schimbat vreo 13, vreau să transmit un mesaj din reşedinţa Oltului: că, obligatoriu, Cioloş trebuie să se uite şi la prefectul Silviu Neacşu. Este un politruc care nu ştie altceva să facă decât să caute primarii PNL, în calitatea sa, probabil, de fost vicepreşedinte al PSD, şi să pună presiune pe ei, pentru a merge la PSD", a spus Alina Gorghiu, potrivit Agerpres. 

Gorghiu i-a cerut lui Cioloş să îl schimbe pe Neacşu cu un înalt funcţionar public care înţelege că nu trebuie să influenţeze în niciun fel procesul electoral. 

La rândul său, Vasile Blaga i-a cerut lui Dacian Cioloş să facă ceea ce PNL i-a cerut atunci când l-a susţinut pentru funcţia de premier - depolitizarea administraţiei publice.