Gorghiu (PNL): Cer premierului să anunţe urgent care este cea de a doua nominalizare pentru comisar european

Gorghiu (PNL): Cer premierului să anunţe urgent care este cea de a doua nominalizare pentru comisar european

Vicepreşedintele PNL Alina Gorghiu, purtător de cuvânt al formaţiunii politice, îi solicită premierului Victor Ponta să anunţe care este cea de a doua nominalizare a României pentru postul de comisar european, în urma informaţiilor apărute în acest sens.

"Îi cer în mod public primului ministru să comunice urgent care este cea de-a doua nominalizare pentru postul de comisar european, aşa cum arată informaţiile apărute în presă. Vrem să ştim dacă cea de-a doua propunere este tot un membru din marea familie clientelară a PSD-ului", arată Gorghiu, într-un comunicat transmis sâmbătă, citat de Mediafax.

Ea menţionează că PNL a susţinut în repetate rânduri necesitatea clarificării situaţiei privind nominalizarea unui comisar european din partea României, dar şi ca audierile parlamentare să se desfăşoare conform procedurilor.

"Legea nr. 373/2013 prevede clar că Parlamentul României trebuie informat de către Guvern în legătură cu nominalizarea comisarului, pentru convocarea de audieri în comisiile de specialitate. Însă premierul Victor Ponta a preferat să ignore procedurile, generând un risc de delegitimare a mandatului viitor comisar european. La învestitura Guvernului, Victor Ponta s-a angajat să evite simularea consultărilor şi să respecte rolul şi atribuţiile Parlamentului. Este evident că premierul nu s-a ţinut de cuvânt, cum nu a respectat de fapt nicio promisiune din cele asumate", mai spune purtătorul de cuvânt al PNL.

Ne puteți urmări și pe Google News

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că, "spre surprinderea" sa, a aflat că România a transmis două nominalizări pentru funcţia de comisar european, fapt despre care ştie de la Bruxelles.

Traian Băsescu a fost întrebat despre a doua nominalizare făcută de Guvern pentru postul de comisar european, însă nu a precizat despre cine este vorba.

"Eu ştiu că sunt două nominalizări, dar nu ştiu care", a răspuns şeful statului la întrebarea jurnaliştilor.