Gorghiu anunță DECIZIA PNL cu privire la Marilen Pirtea, SUSPECTAT de PLAGIAT

Gorghiu anunță DECIZIA PNL cu privire la Marilen Pirtea, SUSPECTAT de PLAGIAT

Președintele PNL, Alina Gorghiu, a spus, în legătură cu acuzaţiile de plagiat la adresa lui Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara și care deschide lista deputaților liberali la Timiş, că partidul se va separa de acesta dacă se va dovedi că este adevărat, informează stiripesurse.ro.

"Da, dacă se dovedește că a plagiat, drumul PNL și drumul domnului Pirtea se vor despărți. Dar, în acest moment, nu vorbim de o hotărâre sau un lucru dovedit. Cred că în acest moment vorbim de o anchetă jurnalistică, instituțiile statului trebuie să-și facă treaba. Să nu uităm că este campanie, ultima săptămână, motiv pentru care eu aș trata această temă echilibrat, ca un subiect sensibil. Indiferent de cine vorbim, dacă criteriile de integritate sunt încălcate, drumul PNL se separă de drumul acelui membru", a spus Gorghiu, într-o conferinţă de presă la Timişoara.

Întrebată dacă a vorbit cu Pirtea despre aceste acuzaţii, Gorghiu a răspuns că urmează să o facă. Cât despre măsurile care ar urma să fie luate, preşedintele PNL a comentat scurt: "Nu vreau să intru în scenarii. Există semne de întrebare ce vor fi analizate. Am încredere că domnul Pirtea are capacitatea de a demonta aceste acuzații."

Mai multe articole ştiinţifice semnate în perioada 2008-2015 de rectorul Universităţii de Vest din Timişoara (UVT), profesorul universitar doctor Marilen Pirtea, prezintă mari suspiciuni de plagiat, informează pressone.ro.

Conform jurnalistei Emilia Şercan, Marilen Pirtea a plagiat în cel puţin patru articole ştiinţifice, iar un alt articol a fost publicat de două ori, dar cu titluri diferite. 

Citește și: ACUZAŢII INCREDIBILE. Rectorul Universităţii unde Laura Codruţa Kovesi şi-a susţinut TEZA DE DOCTORAT este ACUZAT DE PLAGIAT