La vârsta de 19 ani, înotătorul Robert Glință a avut un parcurs remarcabil la prima sa participare la Jocurile Olimpice.
A făcut pasul către finala probei de 100 m spate la Rio, după ce a izbutit să se claseze pe poziția a patra în semifinele, cu timpul 53 sec. 34/100.
Ieri, în ultimul act al probei, românul a terminat ultimul, pe locul 8, dar pentru el este o performanță. „Eu am sperat la cel puțin o semifinală, dar s-a întâmplat să fie o finală și eu sunt foarte, foarte mulțumit. Calificarea în finală înseamnă enorm de mult pentru mine, înseamnă mai mult decât mă așteptam eu la participarea la Olimpiadă. Gândul acesta a fost, să vin aici și să-mi depășesc propriile performanțe. Am reușit și sunt mai mult decât mulțumit”, a declarat Glință.
Astfel, Robert devine o speranță pentru înotul românesc, mai ales pentru Jocurile Olimpice din 2020. Mai mult, sportivul în vârstă de 19 ani este și deținătorul recordului mondial pentru juniori, dar şi al recordului naţional pentru seniori pe această distanţă (în bazin scurt), cu un timp de 50,77 secunde.