Dacă preocuparea principală a picturii gotice, pre-renascentiste, puternic influențată de Bizanț era aceea de a reda varianta vizuală a misterului teribil și fascinant ( ”mysterium tremendum et fascinans”), s-a întîmplat ceva la final de duecento și început de trecento, așa că a început să fie nevoie de o pictură în cheie mai umană, mai lesne suportabilă, mai preocupată să placă decît să impună.
Era nevoie de o pictură persuasiv-seducătoare și nu e una copleșitoare. Giotto a fost omul acestei mari tranziții, care a adus schimbări fundamentale nu doar în arte. La Florența, se găsește o capodoperă giottescă, Crucifixul din Biserica Santa Maria Novella, care exprimă exemplar această schimbare. Lucrarea a fost făcută cîndva între 1290 și 1295.
Tema crucificării, cu Isus suferind pe cruce („christus patiens”) fusese adusă în pictura italiană de Giunta Pisano și de Cimabue. Intrînd în dialog cu sculptura, încă cei doi bătrîni maeștri de dinainte de Giotto au încercat să redea un Crist chinuit de torturile la care îl supun oamenii. Dar Pisano și Cimabue abia schițau, timizi, ceea ce Giotto povestește aici cu toată forța. Vedem un Isus Cristos cu corpul în convulsie, căutînd poziția foetală dar neputînd să o obțină din cauza cuielor care îl ținutiesc de cruce, vedem un Isus cu picioarele arcuite dînd sens carnal durerii pe care i-o produce rana din coastă, care sîngerează cumplit. Este ora înspăimîntătoarei dureri fizice! Giotto, însă, are un simț cu totul ieșit din comun pentru tema pe care o pictează. În general, nu doar aici, Giotto devine epic rămînînd în același timp mistic - aceasta este marca geniului său. În cazul acestei crucificări,rămîne impresionantă zveltețea și verticalitatea lui Isus. Chiar dacă trupul Său este conturat cît mai aproape de anatomia omenească, cu asimetrii și protuberanțe, se simte limpede o tendință spre verticală - chiar dacă crucificarea face trupul să fie un maldăr de carne însîngerată prăbușită și atîrnată de cuie, se vede o linie longilină, delicată, demnă în ipostaza Lui. În plus, în dreapta crucii, Maica privește chinurile Fiului cu superioară înțelegere și infinită compasiune - ea este cea care Îi semnalează în permanență misiunea supremă pe care o săvîrșește, anume aceea a mîntuirii lumii. Din stînga crucii, Îl privește Sfîntul Apostol Ioan, favoritul Său din cîte se spune. Iar sensul metafizic al suferinței este subliniat de prezența la temelia crucii a craniului adamic. Pe verticala suferinței Sale, trecînd prin experiența chinurilor vremelnice, Cristos învinge moartea curățindu-ne de păcatul originar.
Deși pictează aici o scenă profund mistică, Giotto pare a formula ceva de forța unui manifest artistic: frumusețea nu mai trebuia să fie ceva nepămîntean. În acest sens, mulți s-au grăbit să aplaude în Giotto pe cel dintîi mare realist din arta lumii. Dar aceast este o atitudine simplistă, pentru că găsirea frumuseții pe Pămînt nu înseamnă realism.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
