Gigi Becali s-a răzgândit în privința lui Denis Alibec. Ce urmează pentru atacantul de la FCSB
- Nicolae Comănescu
- 30 decembrie 2025, 21:04
Denis Alibec. Sursă foto: Facebook/FCSBGigi Becali s-a răzgândit și nu vrea să renunțe, deocamdată, la Denis Alibec (34 de ani). Asta după ce plecarea atacantului celor de la FCSB era dată ca sigură. „Am avut o discuție, probabil ne vom despărți în iarnă”, anunța săptămâna trecută președintele Mihai Stoica. Acum, Becali a anunțat că Alibec va rămâne pe loc și va face parte din lotul „roș-albaștrilor”, care se va pregăti în această pauză competițională în cantonamentul din Antalya.
Gigi Becali mai crede în Denis Alibec, atacantul se va pregăti cu echipa în Antalya
În cazul în care se va pregăti corespunzător, atacantul va fi păstrat și pentru a doua parte a sezonului, a anunțat finanțatorul. „M-a întrebat Mihai: „Gigi, ce facem cu Alibec, îl luăm?. Am zis că în Alibec încă am încredere. Alibec poate să se antreneze, să facă un cantonament bun în iarnă și să fie bombă, cel mai tare atacant. Normal că-l luați.

Gigi Becali. Sursă foto: Captură video
„I-am spus că și-a scos banii”
Eu încă am încredere în Alibec. În primul rând, i-am spus că și-a scos banii. A dat pasă de gol lui Miculescu și și-a scos banii, gata.
Va merge în cantonament și dacă se antrenează, face un cantonament bun, poate fi cel mai bun atacant din România!”, a anunțat Gigi Becali la Digi Sport.
„Dacă se antrenează bine poate fi așa cum am zis, să joace un meci ăla, un meci ăla. Să dea Dumnezeu să fie așa. Avem 3 obiective anul ăsta: cupa, campionatul și Europa League, să le câștigăm pe toate 3. Cel mai accesibil e campionatul.
Vrea un mijlocaș central
Transferurile sunt până pe 9 februarie. Să vedem cum se va prezenta [Alibec] în cantonament și apoi decidem dacă luăm alt atacant. Poate va fi bombă și nu mai avem nevoie de atacant.
În 10 zile vom ști echipa, ce și cum se prezintă. Dar orice s-ar întâmpla, un mijlocaș central ne trebuie”, a mai afirmat latifundiarul din Pipera.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.