Gigi Becali a schimbat de 21 de ori antrenorul la Steaua în 9 ani!
- Adrian Dobre
- 27 martie 2012, 16:18
Gigi Becali, patronul echipei de fotbal Steaua, continuă nebunia în privința schimbărilor de antrenori. De la "înscăunarea" în fruntea celui mai galonat club din istoria fotbalului românesc, Becali a schimbat de 21 de ori antrenorul la Steaua.
La Steaua continuă haosul instaurat de Gigi Becali. Latifundiarul l-a dat afară azi pe Ilie Stan și l-a rechemat pe banca tehnică a Stelei pe Mihai Stoichiță.
Gigi stabilește astfel un nou record mondial în privința numărului de antrenori schimbați la o echipă de club.
Ca o comparație, pentru amatorii de statistică, celebra grupare scoțiană Glasgow Rangers a avut de-a lungul istoriei, începând din 1899 și până astăzi, 15 antrenori. Specificăm faptul că actualul manager, Ally McCoist a fost numit în această funcție vara trecută!
În ultimii 112 ani, pe banca tehnică a lui Manchester United s-au "perindat" 17 tehnicieni (cinci dintre ei au fost interimari!).
Iată antrenorii Stelei și perioadele în care aceștia au activat la gruparea "roș-albastră" în "Era Gigi Becali":
- Victor Pițurcă
10.2002–06.2004 06.2010-08.2010
- Dumitru Dumitriu
05.2005–06.2005
- Mihai Stoichiță
09.2009–06.2010 03.2012-
- Cosmin Olăroiu
08.2002–10.2002 03.2006–05.2007 5.2011
Walter Zenga 08.2004–05.2005
- Oleg Protasov
08.2005–12.2005
- Gheorghe Hagi
07.2007–09.2007
- Massimo Pedrazzini
09.2007–10.2007
- Marius Lăcătuș
10.2007–10.2008 01.2009–05.2009 09.2010-03.2011
- Dorinel Munteanu
10.2008–12.2008
- Cristiano Bergodi
06.2009–09.2009
- Ilie Dumitrescu
08.2010–09.2010
- Sorin Cîrțu
03.2011-05.2011
- Ronny Levy
05.2011-09.2011
- Ilie Stan
10.2011-03.2012