Acum, latifundiarul din Pipera a ajuns subiect de discuţie datorită unui cont de Facebook, care îi aparţine, dar care de fapt are alt scop decât cel normal.

Gigi Becali și-a făcut pagină de Facebook!”, au titrat recent mai multe site-uri din România. Ce este adevărat şi ce nu în această ştire?

Subiectul a atras ca un magnet mai ales că patronul echipei FCSB declarase că nu-şi va face niciodată cont pe Facebook. Şi cum este un om cu principii solide…

Totuşi, cum s-a ajuns la această situaţie, în care contul respectiv chiar să existe şi chiar să fie cel real? Gigi Becali a lămurit că totul face parte dintr-o strategie.

Sătul de zecile de conturi false care există pe Facebook cu numele şi imaginile sale, milionarul a decis să ia măsuri drastice şi să facă demersurile necesare pentru ştergerea paginilor suspecte.

Un prim pas în acest sens impunea însă ca Becali să-şi facă propria pagină de Facebook. Cum însă nu se pricepe la tainele creării unui astfel de cont, a lăsat sarcina în grija unor angajaţi de-ai săi.

Astfel a fost creată pagina Gigi Becali, dar se pare că subiectul în sine n-a fost totuşi atât de important pentru latifundiar.

„Nu mai știu dacă am vorbit sau nu cu cineva să închidă paginile false cu numele meu. Nu mai știu, e posibil. Dar nu mi-am făcut pagină de Facebook.

Niciodată nu o să-mi fac. Poate că au făcut ei o pagină să poată să le șteargă pe celelalte, dar nu mă pricep eu la asta. E o minciună ce ați scris”, a declarat inițial Gigi Becali, potrivit GSP.

„După ce a vorbit cu Mihai Stoica, Gigi Becali le-a spus jurnaliștilor că un nepot de-ai săi și ofițerul de presă (n.r. – de la FCSB, Cătălin Făinişi) au contactat o firmă pentru a șterge conturile sale false de Facebook”, arată spynews.ro.

Pentru a demonstra că rămâne fidel principiilor sale şi nu se lasă sedus de celebrea reţea de socializare, Becali a declarat:

„Eu nu o să postez niciodată acolo. Dacă au postat ei, o să-i sun acum să șteargă tot ce au postat.”

sursa: spynews.ro