Gică Popescu tocmise lăutarii și trimisese invitațiile pentru nuntă. Evenimentul, anulat

Gică Popescu tocmise lăutarii și trimisese invitațiile pentru nuntă. Evenimentul, anulat Sursa foto: arhiva EVZ

Fotbalistul s-a despărțit brusc de prima iubire, chiar în pragul nunții, după ce a auzit cum Oana Deselnicu l-a jignit într-o discuție telefonică.

Gică Popescu era în plină ascensiune fotbalistică după Mondialul din Italia - 1990. „Baciul” reușise să se transfere de la Universitatea Craiova la PSV Eindhoven, club de referință în Olanda și părea să aibă liniștea necesară pentru a răzbate în exigentul fotbal din Vest.

Popescu împlinea 24 de ani în toamna anului 1991 și în acel an își plănuise nunta. Internaționalul român avea o relație cu Oana Deselnicu, fiica lui Petre Deselnicu, ex-fotbalist al Universității Craiova și fost președinte al oltenilor. În cartea „Gică Popescu - Viața Mea”, jurnalistul Daniel Nanu abordează și subiectul misterioasei rupturi dintre Gică și Oana.

„Cei doi se cunoscuseră în primăvara lui 1990. Oana și Petre Deselnicu se vor număra printre invitații lui Gică la Campionatul Mondial din Italia. Apoi, în toamnă, după ce Gică Popescu își găsise deja o casă la Eindhoven, Oana îl vizita foarte des. Ruptura a venit în primăvara anului 1991. Au circulat multe variante...”, scrie Daniel Nanu, care redă dialogul avut cu fostul căpitan al Barcelonei.

Ne puteți urmări și pe Google News