Ghiță i s-a plâns lui Coldea de procurorul „Portocală”. Cine și cum i-a acoperit fuga
- Ionut Gogean
- 4 aprilie 2017, 13:00
Sorina Matei face dezvăluiri în legătură cu fuga lui Sebastian Ghiță, într-un serial de pe blogul personal, anunțat încă de la sfârșitul lunii martie.
Ghiţă s-ar fi plâns conducerii SRI de la acea vreme despre „situaţia de la Prahova”, de colonelul Sabin Iancu, şeful Direcţiei Judeţene de Informaţii Prahova, şi ar fi cerut mai mult sau mai puţin voalat conducerii SRI schimbarea acestuia din urmă din funcţie.
În articolul „#THE SECRETS BEHIND. Cum a fugit un nedescoperit", jurnalista face referire la câteva evenimente dinainte de dispariția lui Sebastian Ghiță. Sorina Matei face analiza amănunțită a momentelor petrecute la sfârșitul de mandat al comisiei parlamentare de control a SRI, când toți membrii au fost chemați la un pahar de șampanie, La reşedinţa de protocol a SRI, K2. A doua zi, 5 dintre cei 9 membri ai comisiei rămâneau fără imunitate, printre care și Sebastian Ghiță.
„Sebastian Ghiţă ajunge printre ultimii la K2 şi intră în sala unde erau prezenţi toţi, destul de „surescitat, iritat”, cum mărturisesc unele surse participante.
Discuţiile se poartă în grupuri de câte doi, trei, iar Sebastian Ghiţă începe să se plângă unor participanţi la întâlnire că este supus unor acţiuni de filaj ale DNA Ploieşti. „Era foarte ofticat, a spus că a rupt filajul” mărturiseşte un participant la reuniune, în timp ce altul susţine că Ghiţă ar fi zis că filajul a fost toată ziua după el, că este încă parlamentar, membru al comisiei SRI, că are încă imunitate, că de aceea întârziase la întâlnire pentru că se alergase cu filajul pe străzi şi că, la acea oră, filajul ajunsese chiar în faţa K2, casa de protocol a SRI, unde se aflau la acea oră atât Ghiţă cât şi conducerea SRI şi membrii comisiei parlamentare”, scrie Sorina Matei pe blogul său.
Sebastian Ghiță a încercat un ultim șantaj, suținând că va face publice înregistrări chiar cu conducerea SRI, cerând schimbarea din funcție a lui Sabin iancu de la SRI Prahova, despre care susține că ar avea ceva personal cu el și a lui Mircea Negulescu de la DNA Ploiești și oprirea reținerii sale.
„N-a zis că vrea să fugă, că nu era fraier, a vorbit de Negulescu, de Sabin Iancu, despre ce i se întâmplă în Prahova şi despre implicaţiile de acolo. A vorbit în glumă de reţinere”, au spus unii participanţi la întâlnire.
„A discutat şi cu Hellvig şi cu Coldea. Cu Coldea mai mult”, a mai declarat cineva care ar fi participat la întâlnire.
În discuții, Ghiță a făcut referire la „eventuala reţinere a sa de către DNA Ploieşti și ar fi zis că ştie că a doua zi de dimineaţă „Portocală”/procurorul Mircea Negulescu o să-l ia direct din pat, că este pregătit să ţină post în arest, unde este dispus să stea doar câteva luni.
Mai mult, potrivit unor surse participante, Sebastian Ghiţă i-ar fi cerut conducerii SRI prezente la vila K2 din nou schimbarea din funcţie a şefului SRI Prahova, colonelul Sabin Iancu (foto stânga), pe care îl suspecta că are ceva personal cu el, că este ghidat de “interlopi”, şi a anunţat conducerea SRI că este în posesia a 10 ore de înregistrări cu procurorii DNA Ploieşti şi cu Mircea Negulescu, pe care i-a înregistrat “un ţigan” pus chiar de fostul deputat.
În plus, Ghiţă a dat de înţeles SRI că are înregistrări şi cu conducerea SRI şi că “lucrurile nu vor rămâne aşa”, chiar dacă va fi reţinut, pentru că el se va lupta”, mai menționează Sorina Matei pe blogul său.