Ghinionul de moarte al celui mai vestit profanator de morminte

Ghinionul de moarte al celui mai vestit profanator de morminte

În zadar s-au întrebat patru ani cetăţenii Atenei ce făcuse ca faimosul profanator de morminte, Vassili Spiru, să cadă mort pe loc, în noaptea în care se pregătea să pătrundă în cavoul unei tinere fete, de curând decedată, anume Minica Vogassari, fiica celui mai bogat bancher din Grecia.

Strania moarte a acestuia, exact în ziua şi ora celui de al patrulea an de la decesul fiicei sale, elucida în parte acest mister.

Se ştie că Ioan Vogassari, directorul celei mai mari bănci din Atena, îşi diviniza copila.

Adunase o avere imensă numai cu gândul la Minica, a cărei excepţională frumuseţe era cea mai mare mândrie a sa. Dar în ciuda miilor de atenţii de care fusese înconjurată, această mică frumuseţe, se îmbolnăvi de tuberculoză şi, în 1929, la optsprezece ani muri.

Prietenii bancherului se temeau că această moarte avea să aibă efecte funeste asupra sa.

Nu se întâmplă însă nimic din toate temerile acestora.

La biserică, în cursul serviciului religios, toţi cei care s-au putut apropia de coșciug au avut ocazia să vadă că superbele bijuterii nu numai că împodobeau braţele, degetele şi capul moartei, dar stăteau în grămezi de o parte şi de alta trupului.

În public se aflau numeroşi poliţişti în haine civile şi unul dintre ei surprinse chiar pe profanatorul de morminte, Spiru, privind fascinat bijuteriile.

În urma ceremoniei, trupul fu depus într-un cavou ale cărui modeste aparențe avu darul să uimească pe toţi cei care cunoşteau strălucita situaţie a bancherului.

Vogassari închise uşa cavoului vârând cheia de argint în buzunar şi se întoarse în casa sa din str. Aristotel, care altădată răsunase de veselia petrecerilor date de Minica.

Citește și Moartea lui Pintea Viteazul în răscoala curuților

Profanatorul e găsit mort în fața cavoului

În dimineaţa următoare, intendentul cimitirului găsi cadavrul lui Spiru înaintea cavoului şi oarecare semne ce indicau că se făcuse o încercare de forţare a broaştei.

Ne puteți urmări și pe Google News