Gheorghe Cristescu „Plăpumarul”, primul lider comunist din România. A fost trimis la Canal de Gh. Gheorghiu-Dej

Gheorghe Cristescu (1882–1973) rămâne una dintre cele mai fascinante și paradoxale figuri ale politicii românești. Un om care a crezut în comunism până în ultima clipă a vieții sale

Primul secretar general al Partidului Comunist din România (PCdR), supranumit „Plăpumarul”, a fost un personaj care a întruchipat perfect contradicțiile unei epoci. Era un lider de extremă stângă care trăia ca un burghez înstărit și un fondator de partid care a ajuns să fie strivit de propriul său „copil” ideologic.

Cristescu, un „Gavroche” vizionar

Născut în satul Copaciu, județul Giurgiu, Cristescu s-a remarcat încă de tânăr prin activismul în mișcarea socialistă. Constantin Argetoianu îl descria ca pe un „Gavroche” al Parisului, ager la minte, capabil să rezolve orice dificultate printr-o piruetă sau o glumă.

Încă din 1905, Cristescu a demonstrat o intuiție surprinzătoare, deși nu în direcția în care s-ar fi așteptat tovarășii săi. În cadrul unei conferinței, a refuzat să prezică victoria socialismului mondial, dar a afirmat cu convingere că omul va ajunge pe Lună.

Câți ofițeri avea Securitatea lui Ceaușescu în 1989. Numărul lor te va surprinde

De ce nu se ieftinesc apartamentele în plină criză economică. Explicațiile din spatele fenomenului

Internationala Comunista / sursa foto: Wikipedia

Fondarea PCdR și întâlnirea cu Lenin

Cristescu a fost pilonul central în transformarea Partidului Socialist în Partid Comunist în mai 1921. Cariera sa la vârful partidului a fost marcată de negocieri tensionate cu Moscova.

În timpul delegației la Moscova pentru a negocia aderarea la Internaționala a III-a (Comintern), Cristescu a avut curajul rar de a vota împotriva unor teze susținute de Lenin.

Deși a fost ales Secretar General la Congresul de la Ploiești (1922), el a început rapid să intre în conflict cu directivele de la Moscova, în special cu cele care vizau dezmembrarea statului român prin principiul „autodeterminării până la despărțire”.

„Plăpumarul” burghez

În ciuda discursului radical împotriva exploatatorilor, Cristescu a dus un trai pe care Pamfil Șeicaru îl descria drept cel al unui „pașnic burghez”. Deținea un atelier de plăpumărie în București, o agenție de plasare a șomerilor, restaurante și chiar un hotel la Călimănești.

Spre sfârșitul anilor '30, era considerat un om bogat, separând cu succes ideologia socialistă de realitățile sale economice pragmatice.

Excluderea

Conflictul cu Marcel Pauker și refuzul de a accepta loialitatea absolută față de Comintern i-au adus excluderea din PCR în 1926. Partidul l-a acuzat de „abateri lichidatorice” și trădare.

Cristescu s-a opus liniei partidului care promova politici considerate anti-naționale și care cereau o loialitate absolută față de directivele Cominternului, ale Internaționalei a III-a de la Moscov). Conform rezoluției de excludere, Cristescu a avut în permanență o „concepție opusă celei a C.C.” , adică Comitetul Central, din care făcea parte și Marcel Pauker în ceea ce privește linia partidului referitoare la chestiunile naționale și sindicale.

Cominternul susținea că România este un stat imperialist multinațional și cerea lupta pentru separarea unor provincii. Cristescu a dat dovadă de „lipsă de fermitate” în adoptarea acestui principiu care viza dezmembrarea teritorială a României Mari, fapt ce a dus la înlăturarea sa din funcția de secretar general în 1924, ulterior fiind exclus.

Manifest comunist din 1940. sursa: IICCMER

Tot la socialiști

După eșecul episodului comunist, a aderat la PSD în 1928. Ulterior, a activat în PSMR (1931), Partidul Socialist Independent și Partidul Socialist Unitar, revenind în final în PSD în 1938, însă fără a mai ocupa funcții de lider.

Alegerile din 1946. Fiind izolat politic și cu rolul istoric minimalizat de către comuniști, Cristescu s-a alăturat grupării lui Titel Petrescu. A candidat în județul Vâlcea pe listele Partidului Social-Democrat Independent.

Temnița și reabilitarea

Gheorghe Cristescu a fost considerat de Siguranța Statului un promotor major al mișcării comuniste, fiind arestat și condamnat de 12 ori înainte de 23 august 1944, perioadă în care a primit inclusiv o condamnare la moarte.

În mod ironic, după instaurarea regimului comunist, noua conducere l-a marginalizat, transformându-l din nou într-un client al tribunalelor și al închisorilor sub „democrația populară”.

Din 1947, Cristescu a fost plimbat prin diverse temnițe și trimis de Gheorghiu-Dej în lagărul de muncă de la Canal, unde a petrecut patru ani în ceea ce a descris drept cea mai neagră perioadă a vieții sale.

Arestat din nou în 1952 și închis la Pitești pentru o pedeapsă de 60 de luni, el a fost eliberat înainte de termen doar datorită desființării coloniilor de muncă survenite după moartea lui Stalin.

În 1971, Nicolae Ceaușescu l-a reabilitat, folosindu-l ca simbol al unui comunism naționalist și anti-Comintern.

Vizita lui Nicolae Ceauşescu la expoziţia consacrată aniversării a cinci decenii de la crearea P.C.R.- discuţie amicală cu Gheorghe Cristescu, primul secretar general al P.C.R. (1921-1924). (27 mai 1971). sursa: IICCMER

Finalul unui idealist

Deși reabilitat, Cristescu a rămas o figură discretă. A continuat să vadă în socialism o „religie” a libertății, considerându-l pe Iisus Hristos drept „primul socialist al vremii”. A murit în 1973, refuzând până la capăt să fie asociat oficial cu partidul la formarea căruia a contribuit.

Urmărit de Securitate a participat la funeraliile lui Titel Petrescu și Ana Pauker.

După 1990, rămășițele sale au fost mutate din panteonul comuniștilor în cavoul familiei din cimitirul Bellu, punând capăt, într-o notă de liniște burgheză, unei vieți de agitație revoluționară.