Gestul șocant făcut la un penitenciar din România! A fost ca în filme
- Emma Cristescu
- 11 ianuarie 2022, 15:58
Un deținut în vârstă de 25 de ani, a făcut un gest șocant. Fapta lui a cutremurat tot Penitenciarul Giurgiu. Nu era mulțumit de camera în care stătea și a acționat ca în filmele cu mafioți.
Bărbatul de 25 de ani a fost pedepsit cu 4 ani de închisoare pentru furt. Acesta a ajuns la Penitenciarul Giurgiu, dar mare i-a fost nemulțumirea când a văzut în ce cameră își va petrece viața.
Deținutul a scos o lamă de la un aparat de bărbierit de unică folosință și s-a tăiat la nivelul gâtului. Și-a dorit ca toată atenția să fie asupra lui și a reușit.
Incidentul s-a petrecut în seara de 9 ianuarie, în jurul orelor 22.45, conform informațiilor furnizate de reprezentanții Penitenciarului Giurgiu.
„Personalul medical al Penitenciarului Giurgiu a intervenit pentru acordarea primului ajutor, concomitent fiind solicitat sprijinul unui echipaj de ambulanță, prin Serviciul Unic de Urgență 112.
Deținutul a fost transportat la UPU Giurgiu pentru îngrijiri medicale de specialitate”, se arată într-o informare a Penitenciarului Giurgiu.
Nu este la prima abatere
Acesta este trecut în lista medicală a penitenciarului cu o serie de afecțiuni psihice și are nevoie de un tratament special. Nu este pentru prima dată când tânărul s-a mutilat în închisoare.
Deținutul a crezut că va fi mutat în altă celulă dacă se va tăia cu lama la gât, dar polițiștii nu au fost impresionați de suferința acestuia. A ajuns pe mâna medicilor de la Unitatea de Primiri Urgențe, apoi a fost retrimis în penitenciar.
A vrut să omoare polițiștii
Un alt deținut de la penitenciarul Gherla a vrut să ucidă un poliţist cu un ciob de oglindă. Potrivit unui comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), incidentul a avut loc în 23 decembrie 2021. Acesta urma să petreacă 7 ani și 3 luni în închisoare, dar gestul șocant va atârna greu în fața judecătorilor.
„Deţinutul Cristian Stoica a bătut insistent în uşa camerei de deţinere pe motiv că doreşte să se mute la o altă cameră de deţinere. În momentul în care a fost deschisă uşa, de către supraveghetorul de serviciu, deţinutul a încercat, prin grilajul de la uşă, să-l înjunghie cu un ciob provenit de la o oglindă”, spune FSANP.
„La nivelul Penitenciarului Gherla se cunoaşte că deţinutul Cristian Stoica este unul dintre cei mai agresivi condamnaţi”, mai scriu sindicaliştii din FSANP în comunicat, potrivit Gândul.