Germania e fără cuvinte. O tânără afgană ucisă a fost ucisă pentru că ”trăia occidental”

Germania e fără cuvinte. O tânără afgană ucisă a fost ucisă pentru că ”trăia occidental” Polizei. sursa foto: Arhiva EVZ

O tânără din Afganistan a fost omorâtă de propria familie, în Germania, deoarece a adoptat un stil de viață occidental.

Doi bărbați afgani, frați, sunt acuzați de crimă, după ce și-ar fi ucis propria soră, în Germania. Aceștia au luat decizia pentru că femeia se adaptase la stilul de viață occidental și nu dorea să revină la tradițiile din țara sa.

Crima s-a petrecut în urmă cu cîteva luni, pe 13 iulie, conform Bild, în Berlin. Cei doi frați, Sayed H., 26 de ani, și Seyed H., 22 de ani, sunt acuzați că au atras-o pe sora lor, Maryam H., 34 de ani, la o întâlnire, iar acolo au omorât-o. Femeia a fost sufocată, sugrumată, iar la final cei doi frați i-ar fi tăiat gâtul.

Apoi, anchetatorii susțin că cei doi frați ar fi dezmembrat trupul victimei și l-ar fi înghesuit într-o valiză. Apoi au luat un taxi, până la gară și au călătorit câteva sute de kilometri până în Bavaria. Au coborât din tren într-o localitate în care domicilia unul dintre cei doi, Sayed. Ei au îngropat cadavrul în apropierea locuinței acestuia.

sursa foto. Bild

Cei doi frați nu erau de acord cu stilul de viață al surorii lor

Procurorii spun că bărbații au vrut să-și pedepsească sora „pentru modul ei occidental de viață, care nu corespundea ideilor lor arhaice despre onoare și morală sau cu imaginea lor despre femei”. Anchetatorii au mai spus că cei doi frați nu s-au împăcat niciodată cu ideea că sora lor a divorțat. Căsătorită de la vârsta de 16 ani, conform obiceiurilor islamice, aceasta a avut parte de un soț violent care o bătea. După divorț, ea a început o nouă relație, iar acest lucru nu a fost pe placul rudelor sale.

sursa foto. Bild

Maryam avea doi copii - o fiică de 10 ani și un fiu de 3 ani - și a ajuns în Germania în 2013, fiind solicitantă de azil, după ce a plecat din Afganistan.

Cei doi frați sunt în arest din 3 august și riscă închisoarea pe viață dacă vor fi găsiți vinovați de crimă.

Ne puteți urmări și pe Google News