Ger de crapă pietrele în Republica Moldova. Temperaturile, mult sub 0 grade Celsius
- Nicolae Comănescu
- 9 ianuarie 2024, 07:14
Republica Moldova va fi afectată și astăzi, 9 ianuarie, de un ger pătrunzător. Precipitațiile sub formă de ninsoare scad în intensitate, dar mercurul din termometre scade sub limita suportabilului.
Republica Moldova a fost dată peste cap, ieri, de precipitațiile abundente care au căzut pe tot teritoriul țării. Vremea s-a răcit, brusc, la finalul săptămânii trecut, iar mercurul din termometre va continua să coboare sub limita suportabilului.
Se aşteaptă intensificări ale vântului la rafală, de până la 15-20 m/s, temperatura medie zilnică a aerului va scădea cu 10-15°C Comparativ cu vremea din ultima perioadă, pe drumurile publice se vor forma troiene şi polei, iar pe vegetaţie şi pe firele electrice se va depune chiciură.
Meteorologii au emis Cod Portocaliu de schimbarea bruscă a vremii, iar alerta va fi valabilă pentru zilele din perioada 7-10 ianuarie.
Temperaturile vor scădea și mai mult, în Republica Moldova. Ger de crapă pietrele
Această vreme rece este cauzată de deplasarea unui ciclon sudic și intrarea unei mase de aer polar în apropierea teritoriului Basarabiei, spun specialiștii.
Și azi, 9 ianuarie, vântul va bate cu putere din sector nord-vestiс și va prezenta intensificări în rafale de până la 15-20 metri pe secundă. Astfel, există riscul să cadă firele electrice și copacii.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îi avertizează pe cetățeni să evite deplasările pe timp de viscol și ninsoare puternică, iar dacă o călătorie este absolut necesară, să se informeze în prealabil despre starea drumurilor.
Se vor înregistra -9 grade Celsius la Chișinău, aceeași valoare va fi și la Bălți, la Cahul, vor fi -7 grade, în timp ce la Briceni minima va fi de -9 grade.
Cum va fi vremea în România, în perioada următoare
În România, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 8 - 21 ianuarie 2024. Meteorologii anunţă un val de aer polar care va traversa România, iar vremea va fi deosebit de rece în majoritatea zonelor ţării.
Vortexul polar vine cu ger pe arii extinse în Moldova, estul Transilvaniei și în nordul Munteniei. Temperaturile minime vor ajunge la -15….-10 grade Celsius. Gerul se va resimţi mai ales pe parcursul nopților și a dimineților.