Geoană ATENȚIONEAZĂ cu privire la amenițările lui Trump contra Rusiei: „Cred că suntem în fața unui risc masiv”

Geoană ATENȚIONEAZĂ cu privire la amenițările lui Trump contra Rusiei: „Cred că suntem în fața unui risc masiv”

Mircea Geoană a comentat cele mai noi amenințări ale lui Donald Trump, la adresa Rusiei. Președintele american a promis că va doborî una câte una toate rachetele trase către Siria de Moscova.

„Este un exemplu tipic de ceea ce numim în jargon politic și strategic o lebădă neagră, în sensul de un eveniment care se naște dintr-un accident sau o conjunctură, care poate să determine o transformare dramatică a situației politice și a istoriei. Suntem, în acest moment, în fața unuia dintre cele mai riscante momente la nivel global, din anii `80.

Dacă-n Coreea de Nord, lucrurile sunt un pic mai calme, în Siria există toate ingredientele pentru, Doamne Ferește, un conflict între marile puteri. Până acum în Siria, marile puteri - America, Rusia- lucrau prin intermediari. Americanii înarmau și încurajau rebelii, sirienii anti-regim, rușii și cu iranienii îl sprijineau pe Assad, turcii aveau și au o problemă cu kurzii, înarmați de americani, deci cred că suntem în fața unui risc masiv” a spus Mircea Geoană, la Antena 3. 

Amenințarea lui Trump a venit în urmă cu puțin timp.  „Rusia a promis că va doborî una câte una toate rachetele trase către Siria. Pregăteşte-te Rusia, pentru că ele vor veni, frumoase, noi şi inteligente ('smart'). Nu ar fi trebuit să fii prietenă cu un animal care ucide cu gaze ('Gas Killing Animal'), care-şi ucide propriul popor şi îi face plăcere”, a scris președintele american Donald Trump pe Twitter.

Ne puteți urmări și pe Google News