General (r) Silviu Predoiu, despre 1 Decembrie: „Discursuri pentru politicieni, spectacol pentru unii și doar o altă zi pentru alții”

General (r) Silviu Predoiu, despre 1 Decembrie: „Discursuri pentru politicieni, spectacol pentru unii și doar o altă zi pentru alții”

General (r) Silviu Predoiu, fost șef adjunct al SIE, a ţinut să facă un comentariu cu privire la însemnătatea zilei de 1 Decembrie, care, în opinia sa, ar trebui ca toți să ne simțim mândri că suntem români, lăsând deoparte tot ceea ce ne desparte.

General (r) Silviu Predoiu a făcut câteva observații cu privire la ce înseamnă pentru unii Ziua Naţională a României, afirmând faptul că pentru unii este doar o zi ca oricare alta.

Silviu Predoiu:1 Decembrie, ziua națională a României, ziua tuturor românilor. O zi de sărbătoare dar și una de reflecție, moment de bilanț dar și de angajamente, oportunitate de discursuri pentru politicieni, spectacol pentru unii și doar o altă zi pentru alții. O zi în care ar trebui ca toți să ne simțim mândri că suntem români, lăsând deoparte tot ceea ce ne desparte. Cât reușim să o facem astăzi?

Cu tot ce s-a întâmplat în ultimul timp, de la pandemie la războiul din proximitate, de la inflație la spectacolul jenant al politicii noastre, uneori este greu să mai simți sentimentul de patriotism.

Dar asta nu ar trebui să ne sperie căci, cred eu, așa ar și trebui să fie. Patriotismul nu este un sentiment ușor, patriotismul nu este doar un amestec de muzică de fanfară, militari mărșăluind în cadență, drapele în vânt și vorbe mari scrise de consilieri ascunși pentru a fi citite de demnitari prea preocupați de propria preamărire ca să se întrebe ce înseamnă o zi națională cu adevărat”, scrie generalul în postarea sa.

Silviu Predoiu: Patriotismul nu este despre tine ci despre ceilalți

Fostul șef adjunct al SIE, scoate în evidenţă încă un aspect legat de 1 Decembrie, spunând că dar cuvintele acestea frumoase despre patriotism, oricât de nobile ar fi, nu sunt suficiente.

„Patriotismul se moștenește și se educă în aceeași măsură, patriotismul nu este despre tine ci despre ceilalți, cei ce au fost, cei ce sunt și cei ce vor veni. Vorbim despre patriotism o zi pe an dar știm cu adevărat ce înseamnă doar dacă îl simțim în fiecare zi, așa după cum ne iubim mama în fiecare zi și nu doar de Ziua Femeii.

Patriotismul este definit de multe ori ca fiind “dragostea și devotamentul față de țară”, dar cuvintele acestea, oricât de nobile, nu sunt suficiente. Patriotismul este cel care ne ține împreună, ne inspiră, ne unește, ne umple sufletele de mândrie, ne aduce câteodată zâmbetul pe buze iar altădată, lacrimi în ochi, de multe ori fără o nicio explicație. Se spune că patriotismul se dovedește prin fapte iar nu prin vorbe și așa este.

În ziua de 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, Iuliu Maniu promitea că “Decretând deci Unitatea Națională, vom continua a fi ceea ce am fost noi, Neamul Românesc, totdeauna și ceea ce trebuie să fie pentru vecie: sentinela trează și conștiință a civilizației omenești.” Vorbe bine cântărite din care răzbat în egală măsură mândria de român și credința în puterea și misiunea poporului nostru”, mai subliniază fostul adjunct SIE.

Politicieni, moșieri, industriași, militari, țărani, intelectuali, toți uniți, au găsit puterea să împlinească visul

Generalul în rezervă spune că ar trebui să ne întrebăm, măcar în momente aniversare dacă am reușit să onorăm cu adevărat angajamentele asumate de marii oameni ai neamului nostru în urmă cu 104 ani.

„Auzindu-le, aproape uităm că erau rostite la mai puțin de un an de când România, prinsă în vârtejul primului război mondial, pierduse aproape totul. Aproape totul mai puțin credința, speranța și voința! Iar în ele, înaintașii noștri, fie ei politicieni, moșieri, industriași, militari, țărani, intelectuali, toți uniți, au găsit puterea să împlinească visul de secole al românilor, întorcând cursul istoriei noastre. Ar trebui să ne întrebăm, măcar în momente aniversare ca cel de astăzi, dacă am reușit să onorăm cu adevărat angajamentele asumate de marii oameni ai neamului nostru în urmă cu 104 ani.

Iar dacă răspunsul nu este cel pe care l-am fi dorit, să punem un punct hotărât acestui ultim și trist capitol al istoriei noastre pornind, asemenea bunicilor și străbunicilor noștri, cu credință, speranță și voință către un început cu adevărat altfel. Să lăsăm deoparte apatia, victimizarea, pesimismul și să facem un pas hotărât către recâștigarea demnității de cetățean, de român, de european în toată puterea cuvântului, egal oricărui altuia”, a mai scris generalul în mesajul său.

Puterea este în noi, trebuie doar să o redescoperim

General (r) Silviu Predoiu este convins că fiecare dintre noi, acționând cu bună credință, poate aduce o schimbare în bine, poate măruntă, da, dar împreună, noi toți, putem schimba totul.

„Să ne implicăm cu adevărat în viața cetății, să ne recâștigăm controlul asupra destinelor noastre, pentru noi și urmașii noștri, să nu ne mai lăsăm amăgiti de vorbele seci ale celor ce prețios se intitulează astăzi politicieni, să nu mai așteptăm soluții miraculoase “de afară”. Puterea este în noi, trebuie doar să o redescoperim, o dată cu mândria de a fi român.

Fiecare dintre noi, acționând cu bună credință, poate aduce o schimbare în bine, poate măruntă, da, dar împreună, noi toți, putem schimba totul. Nu este facil însă, așa cum spuneam, patriotismul nu este un sentiment ușor de găsit și, cu atât mai puțin, ușor de regăsit. România merită însă efortul nostru pentru că România suntem noi, sunt înaintașii noștri, sunt urmașii noștri.

Să spunem astăzi “La mulți ani!“ României nu doar cu mândrie pentru trecutul ei ci și cu încredere în viitorul pe care doar noi îl putem construi. Împreună, acum și aici! La mulți ani, România!”, a încheiat postarea sa generalul Silviu Predoiu.