“După părerea mea nu se justifică cu nimic acum prezența acestei structuri academice, numai cu numele, pe eșicherul științei românești, și nici să mai mimeze a funcționa  nu ar mai fi cazul”, ne-a precizat generalul Onișor.

În interviul pe care ni l-a acordat mai spune: În viziunea mea clasa politică actuală este un dușman pentru Neamul Românesc.  Generalul atrage atenția și asupra a ceva nefiresc ce se întâmplă sau urmează…”.

 

Domnule general, ați fost cadru didactic zeci de ani la Academia Militară. Din această  postură, cum comentați găzduirea celebrei Academii de Securitate a lui Gabriel Oprea in incinta prestigioasei instituții de învățământ superior militar?

Denumirea corectă a acestei instituții este Academia de Științe ale Securității. Ca idee de înființare (acum câțiva ani) a fost o inițiativă bună, după modelul existent în medicină și agricultură.

Membrii erau cele mai valoroase și active cadre didactice și  specialiști de marca din MAp, MAI și SRI, cu intenția de a participa activ și instituțional la elaborarea documentelor oficiale și oficioase privind securitatea și apărarea națională, de care era foarte mare nevoie în plan politic.

Au fost chiar și alegeri pentru conducerea la vârf și la nivelul structurilor ierarhice, neexistand probleme cu privire la recunoașterea instituțională națională sau legate de problemele administrative  ale acesteia.

Dar, întotdeauna  există un dar la români, s-a intervenit misterios și desigur  interesat, anulându-se tot ceea ce s-a întreprins până atunci, orientându-se organizarea instituțională pe un făgaș nefiresc, noii membri fiind în majoritate persoane politice situate managerial la nivel național, cu un statut de specialist mai puțin vizibil și destul de greu de dovedit.

Până aici relatarea mea se bazează pe  faptul că am fost în interiorul structurii, ulterior fiind „uitat” pe afară și nu am activat și nu activez  în cadrul niciunei secții a Academiei.

Rezultatele până acum sunt timide, confuze și chiar fără orizont de  cunoaștere, doar la nivelul Secției Științe Militare se lucreaza puțin, dar fără recunoaștere măcar academică și apreciere științifica în învățământul militar universitar.

Prezenta acestei structuri științifice (numai cu numele)  în incinta UNAp ține de spațiu  necesar activităților și are totuși avantajul că membrii se pot „lipi” și participa la activitățile științifice organizate și desfășurate în interiorul prestigioasei instituții militare de învățământ superior.

Părerea mea este că majoritatea membrilor acestei Academii au fost interesați de banii destul de mulți primiți ca indemnizații pentru știință și poate pentru a justifica sau ascunde colaborarea la nivel mare pentru un grup de interese restrânse.

Înființarea Academiei de Științe ale Securității a produs la vremea respectivă  un mare efect de imoralitate, deoarece Secția de Științe Militare a Academiei Oamenilor de Știință din România a pierdut un număr însemnat de membri prin  demisia acestora și activarea lor la noua și tentanta Academie.

Dacă eu, cu o asemenea activitate științifică și recunoaștere în mediul militar și nu numai, nu am reușit să pătrund în aceasta Academie, cred că este ceva defect acolo sau a fost și poate mai este o structură pseudo-științifică superelitistă de grupuri cu interese contrare securității și apărării naționale. 

După părerea mea nu se justifică cu nimic acum prezenta acestei structuri academice, numai cu numele, pe esicherul științei românesti, nici să mai mimeze a funcționa  nu ar mai fi cazul. Prin căutarea și găsirea unor formule adecvate, secțiile Academiei pot fi transferate structurilor militare de învățământ superior din sistemul de securitate și apărare națională.  

Domnule general, care sunt cei mai mari dușmani ai Neamului Românesc și ai României? Nu mă refer doar la cei din afară.

Sunt mulți dușmani, chiar prea mulți cei mari, deosebit de activi și devoratori de talie mare prin tot ceea ce reușesc să facă direct/indirect asupra mediului societal și natural al României.

Să fim prudenți privind identificarea dușmanului și mai ales ce înseamnă acesta că factor de acțiune perfidă, cu focalizare și baleare permanentă asupra obiectivelor de interes, până la sufocare și sugrumare.

Au fost găsiți nu cu mare greutate ca dușmani din afara țării, cu ostilitate amplificată o parte dintre actorii relațiilor internaționale care au interese convergente la Marea Neagră. Principala noastră grijă este să nu transformăm dușmanul în inamic, efectele pot fi dezastroase, chiar în condițiile securității și apărării colective și comune.  

În  ultimii ani am identificat ca dușman „prietenos”, ori invers, și anume implicarea tot mai brutală a conducerii UE și a unor state membre occidentale în treburile interne ale României, cu determinări și condiționări majore și uneori vitale, cu preponderentă  asupra politicii noastre interne, transformându-ne într-un adevărat guvernorat.

Dar cel mai mare dușman, pe care conducerea executivă a României îl ocrotește cu „mândrie patriotică” este definit de „multinaționalele” asupritoare și care jecmănesc fără jenă resursele Neamului Românesc de circa un deceniu și jumătate, sub privirea îngăduitoare a unui guvern corupt și care le îndeamnă și favorizează să continuie sub pretextul locurilor de muncă.

Acești trei dușmani din exterior pot fi incluși într-unul singur (3 în 1), denumit „globalism durabil”, adică de el vor „beneficia” și urmașii noștri. Ne indignează armata, coloana a V-a, de multiculturaliști sau globaliști progresiști cu care se forțează frecvent decizii politice defavorabile factorului economic și social național.  

Ca și cum marii dușmani din exterior nu sunt suficienți, am identificat și câțiva din interior, dar după zicala populară românească „apără-mă de găini, că de caini nu mă tem”.

Poate mulți vor fi surprinși dar în viziunea mea clasa politică actuală este un dușman pentru Neamul Românesc. Perversitatea managerială, corupția la nivel înalt, depravarea decizională, imoralitatea politică, actele și acțiunile reprobabile la adresa populației  romanești (tăieri de salarii, nedreptăți de salarizare și la pensii, retrocedări ilicite etc.) demonstrează un mare potențial de a face rău unor întregi categorii de cetățeni cinstiți, afișând un comportament în momente importante plin de perfidie și fățărnicie. 

Mai adăugăm că dușmani interni și lipsa de transparență în deciziile cu caracter economico-politico-social, o adevărată taină și mister în elaborarea și conținutul lor (a se vedea legea pensiilor, salarizării. fiscalitatea ), apoi un unic decident cu putere de opțiune îndoielnică șoptită din culise sau primită prin fax-ul european și  euroatlantic.  

În această privință, rămânem uimiți în legătură cu unele aspecte neelucidate până acum și care sunt în legătură cu autostrăzile transcarpatice, plasarea unor investiții majore numai în anumite areale naționale, legarea prin mobilitate de transport a unor zone de pe teritoriul tarii cu Occidentul Europei, continuarea unor privatizări strategice și constituirea acelui fond național etc. Toate la un loc rețin atenția asupra a ceva nefiresc ce se întâmplă sau urmează…

Acestea, dar și altele, evidențiază puțină preocupare reală, sincera și națională pentru propășirea Neamului Românesc. Mare păcat că știința noastră a gestionarii resurselor naționale a fost învinsă de managementul corporatist extern, mare nefericire  că asistăm la bugete bazate pe consum în exces și investiții condiționate din exterior, aspecte care arată contrastul dintre vorbă și faptă, adică „nu văd ce aud???!!!!”, ce stârnește stări obositoare și depresive populatiei de toate vârstele.   

Cum ar trebui sa se apere românii de dușmanii aceștia?

Populația, Neamul Românesc sunt copleșiți de acești dușmani,  care acționează deseori întrunit, asociat sau complementar, atât  din afară, cat și „dinlăuntru”. Rezolvarea implică nevoia de apărare individuală, bazată pe dezvoltarea unei înalte conștiințe naționale , pe păstrarea credinței creștin-ortodoxe ca tradiție de mare spiritualitate românească, pe conservarea și respectarea regulilor de viată decentă în comunitate (înțelegere, tolerantă, demnitate, respect) și pe  prețuirea valorilor perene ale Neamului Românesc asociate cu jertfa înaintașilor.  

Dar acestea nu sunt suficiente. Mai este nevoie și de asigurarea instituționalizată a apărării romanilor, acum foarte difuză și plină de neîncredere, din motive ce țin de insuficientă cunoaștere și practică socială la nivelul administrației publice.

În aceasta privință activitatea de intelligence național, accesul la informațiile cu valoare preventiv-orientativ-clarificatoare, continua educație civică pentru toate generațiile în viată, calitatea vieții bazată pe decentă existențială tradițională și garantarea drepturilor naturale sunt tot atâtea modalități de apărare a cetățeanului român, turmentat de atâta manipulare, oriunde ar fi el, fata de ostilitatea din exterior și deopotrivă din interior. 

Dumneavoastră aveți ceva sa va reproșați pentru situația in care ne aflam?

Poziția mea de cadru didactic universitar și cu funcții de conducere academică au fost un impediment în a mă exprimă mai vehement fata de realitățile neplăcute de la noi. Dar am avut și o atitudine nu numai constatatoare, ci și contestatoare, însă din păcate la nivel  instituțional și prin utilizarea mijloacelor din știință.

Public am fost mai puțin activ, dar prin publicații de atitudine, și participarea activă la dezbaterile civice am atras atenția de fiecare dată despre riscurile și pericolele de natura internă și externă, care focalizează pe România și pe romani, privite că factori de insecuritate cu sorgintea la dușmanii actuali.

Dar un anumit grad de suficiență pentru mine ar fi însemnat și o ofertă generoasă de soluții viabile necesare conținutului unor documente oficiale și oficioase elaborate de instituțiile statului, unde deseori am oferit  puncte de vedere în diferite consultanțe științifice și de alternativă. 

În cadrul Partidului Neamul Românesc (generalul Onișor este secretar general – n.red.) am ocazia să recuperez, prin implicare în elaborările (strategii, planuri, programe) de anvergură ale partidului ce vor fi benefice Neamului Românesc, Națiunii Române și Patriei România.  

Cum se împăcă un militar de carieră ca dumneavoastră cu Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a SRI, de care se leagă numele dumneavoastră?

Nu este nimic contrastant, nici ca instituție militară, nici ca încadrare profesională, nici ca ofertă de cursuri și discipline științifice, fața de UNAp. Prezența mea acolo nu o privim strict ca militar, ci de cadru didactic universitar cu experiență didactică și mânagerială, cu oferta de discipline științifice necesare formării celor care studiază la ANI „MV”.      

În august 2006, am fost încadrat că profesor universitar civil pe profil „securitate și apărare națională”, cu un obiectiv major și onorant pentru mine și anume participarea conceptual-activă la reorganizarea instituției de învățământ superior în domeniul intelligence-ului, corespunzătoare cerințelor și exigentelor noi impuse de Legea Învățământului.

Timp de două mandate am fost decanul facultății de informații, apoi directorul școlii doctorale, președinte al Senatului ANI „MV”, președintele consiliului științific, prilej cu care am reușit să formez și să transmit din experiența mea echipelor de cadre didactice, care acum asigură cu succes și performanță managementul instituției.

Recunosc cu plăcere, ca militar cu grad înalt fiind, pentru mine a fost o împlinire a carierei universitare, o diversificare deosebit de utilă și complementară a preocupărilor științifice prin abordarea domeniului intelligence-ului modern. 

Am aflat ca în cei 39 de ani ca profesor universitar ați avut peste 30.000 de “elevi”, care acum sunt ofițeri cu grade înalte în Armata, SRI, SIE, STS, SPP, MAI? Aveți vreun preferat? Dar pe vreunul care regretați ca i-ați fost dascăl?

„Beneficiarii” cursurilor mele și formelor de pregătire postuniversitară din responsabilitatea mea au fost ofițeri-studenți, masteranzi, doctoranzi etc, dar și civili cu funcții importante în sistemul de apărare, ordine  publică și siguranță  națională.

Cu certitudine afirm că toți au fost oameni valoroși și mai ales puternic motivați să dobândească o gândire strategică bazată pe cunoștințe înalte și bune deprinderi  în domeniile securitate, apărăre  națioanală și intelligence modern. 

În marea lor majoritate după studii au ocupat funcții importante în ierarhia militară și poziții înalte în mediul civil, până la a fi șeful Statului Major al Apărării, secretari de stat, miniștri și chiar prim-ministru. Aceasta mă face să mă mândresc cu toți, știind că am contribuit și eu cu ceva la dezvoltarea lor profesională și nu pot decât să-i apreciez ca atare.

Chiar dacă unii dintre ei au făcut greșeli, nu se poate spune că din cauza pregătirii la instituțiile militare de învățământ superior, ci mai degrabă în contextul managementului politic integrat la nivel național plin de insuficiențe și conflictualitate. Aș fi detestat și detest în continuare persoana care ar fi greșit prin înaltă trădare națională, dar din fericire nu a fost cazul.

De unde ar trebui începută reformarea Armatei? Dar înzestrarea cu armament? Cum vedeți cheltuirea celor doi la sută?

Reforma armatei este o realitate procesual-organică cu caracter de permanență, care acum trebuie să se realizeze cu prioritate în cadrul managementului strategic integrat și al categoriilor de forțe armate naționale, fiind impusă de dinamică și efervescența mediului internațional de securitate.  

Este absolut necesară realizarea capabilităților operațional-acționale la nivelul categoriilor de forțe armate, modernizarea structurilor de pregătire permanentă, inclusiv a populației pentru auto-apărare și realizarea unei logistici mobile, toate bazate de mijloace de luptă și acțiune performante, nicidecum înzestrarea cu second-hand-uri uzate moral din armatele unor state NATO. 

Acum este cazul și momentul să apară Legea organică pentru constituirea Forței Naționale de  Apărare a Tarii, din care să reiasă obligația unui echilibru dintre cantitate (bazată pe forțe clasice moderne) și calitate bazată pe forte speciale, structuri de comandă-control și civil-militare), în felul acesta realizându-se o interoperabilitate actională largă și temeinică pentru operații în teatrul de securitate și apărare din Europa.   

Procentul de 2% din PIB, păstrat în continuare câțiva ani, poate constitui o suficiență minimă pentru atingerea succesivă a obiectivelor reformei militare. Resursele puse la dispoziție trebuie folosite cu valorificarea mai mult și mai bine a Legii offset-ului  privind înzestrarea cu tehnică de luptă și mijloace moderne  performante, dar produse și la nivel național prin cooperare cu firme străine din spațiul european și euro-atlantic. 

Este necesar să se realizeze o analiza temeinică asupra pericolului acumulării în exces pe teritoriul romanesc de tehnică de luptă clasică uzată moral, aparținând forțelor NATO, cu efecte ecologice de luat în seama, dar mai ales și puțină utilitate  pentru securitatea și apărarea națională sau regională.

————————-

Cine este generalul de brigadă Constatin Onișor

Autor a peste 300 de elaborări ştiinţifice, dintre care 43 cărţi, manuale, îndreptare tipărite în edituri din ţară şi din străinătate, a fost profesor universitar la Academia Militară timp de 28 de ani din 1978 pana in 2006 unde a ajuns sa fie Seful catedrei de Strategie Militara si Decan al Facultatii de Comanda si Stat Major  a Academiei de Înalte Studii Militare.

Din 2006, timp de 10 ani, a fost profesor universitar, Președintele Senatului, Președintele Consiliului Științific, Directorul Școlii Doctorale și Decanul Facultății de Informaţii al Academiei Naționale de Informații „Mihai  Viteazul” a SRI.

Anul acesta s-a implicat în politică, fiind fondator și secretar general al Partidului Neamul Românesc.