„Galacticii, stăpânii Europei pentru a zecea oară

„Galacticii, stăpânii Europei pentru a zecea oară

Real Madrid a realizat, sâmbătă, „La Decima”, după ce zdrobit-o în prelungirile finalei Ligii Campionilor pe Atletico, scor 4-1.

Real este noua Regină a Europei. Trupa lui Ancelotti a intrat în posesia celui de-al 10-lea trofeu al Ligii Campionilor, după o partidă nebună în fața concitadinei Atletico, la Lisabona.

Stadionul „Da Luz” a fost împărțit în culorile roșu și alb, iar tribunele au oferit un spectacol demn de cea mai importantă partidă din cea mai puternică competiție intercluburi, Liga Campionilor. Atletico a fost campioană pentru 57 de minute, după ce a deschis scorul prin Godin (36), însă golul lui Sergio Ramos (90+3) a dus partida în prelungiri.

Ronaldo, record absolut de goluri

Intensitatea a atins cote maxime, până când Realul a profitat de decăderea „albroșilor” și a reușit să se desprindă categoric prin Bale (110), Marcelo (118) și Ronaldo (120).

După golul marcat din penalty, lusitanul a reușit să-l egaleze pe Messi (67 de reușite în competiție), iar acum, ambii jucători se află pe locul secund în topul golgheterilor all-time din Liga Campionilor. Momentan, lider este Raul, legendarul vârf al Realului, cu 71 de goluri. Totodată, Ronaldo a stabilit un record absolut după ce a înscris de 17 ori în actualul sezon al Ligii!

„Am suferit, dar am fost încrezător”

Carlo Ancelotti, tehnicianul Realului, a declarat că a fost o partidă trăită din plin, dar este convins că echipa sa și-a dorit mai mult trofeul. „A fost un meci foarte greu, am suferit, dar merităm acest trofeu. Am crezut că putem să egalăm, și totul a fost în favoarea noastră”, a spus Ancelotti.

Diego Simeone, antrenorul lui Atletico, le-a spus jucătorilor să țină capul sus. „În viață, în fotbal, ți se poate întâmpla orice într-o singură zi și trebuie să mergi mai departe. Nu este tristețe, ci amărăciune pentru că nu neam putut atinge obiectivul”, a conchis argentinianul.

Atletico a ajuns la apogeu

Atletico Madrid a reușit cel mai bun sezon din istoria clubului. „Roș-albii” s-au impus în campionat, acolo unde au luat fața celor de la Real și FC Barcelona și au pierdut, sâmbătă, finala LC de la Lisabona. Dezamăgirea după jocul cu Real este legată de faptul că Atletico nu are în vitrină niciun trofeu al celei mai importante competiții intercluburi. Madrilenii au mai jucat finala în 1974, dar au pierdut, după două meciuri contra celor de la Bayern Munchen (1-1 și 0-4).