Gala Companii de Elită. Roxana Pîntea, Vodafone: În proiectul cu Salvamont România utilizăm drone de ultimă generație pentru a salva vieți
- Bucur Sorina
- 21 octombrie 2023, 17:40
Pe data de 18 octombrie 2023, revista Capita a organizat Gala Companii de Elită. În cadrul acesteia, au fost premiate companiile din România ce au obținut rezultate deosebite pe parcursul anului precedent. Printre companiile premiate în cadrul evenimentului s-a aflat și Vodafone.
Compania Vodafone a primit premiul pentru „Prima rețea 5G din România”.
Vodafone, la Gala Companii de Elită
Din partea companiei, a fost prezentă Roxana Pîntea, Head of Public Affairs, ESG and Communications, Vodafone România pentru a ridica premiul.
„Vă mulțumesc foarte mult. Tot în revista dumneavoastră scrieți că suntem rețeaua preferată a românilor și nouă așa ne place să credem. Mulțumesc în numele colegilor mei și mă pot gândi la doar câteva proiecte derulate anul acesta în care inovația și tehnologia au fost utilizate 100% pentru sprijinirea comunităților.
Proiectul nostru de suflet cu Salvamont România unde utilizăm drone de ultimă generație a salvat vieți. E mult de vorbit. Hub-ul de inovație de la politehnica București care le permite studenților să cerceteze, să inoveze, să descopere noi lucruri în 5G, 6G, IoT, IoE și nu în ultimul rând împreună cu partenerii de la Orange anunțul de săptămâna trecută când am efectuat primele apeluri 4G într-o rețea Open RAN partajată.
Știu că pare așa foarte tehnic, dar este un break-through în tehnologie. Ca să închei, nimic, premiile, inovația nu ar fi ceva important fără colegii noștri, fără clienții noștri și fără partenerii noștri”, a spus Roxana Pîntea pe scena Galei Companii de Elită.
Întregul eveniment poate fi urmărit pe canalul de YouTube Hai România, aici.
Compania este o divize a Grupului Vodafone. Acesta este unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de telecomunicații și tehnologie din lume. Pe piața din România, compania Vodafone a intrat în anul 1997. Acesta este primul operator ce a furnizat servicii de GPRS, 3G, 4G și 5G.
Pe piața din România, compania se remarcă din mai multe puncte de vedere. Aceasta este prima compania ce a lansat primul serviciu de call center în 1997 în țară. Un an mai târziu, în 1998, a fost înființată prima fundație corporativă. În același an, este lansat și serviciul de SMS, a celui de date și fax. Ulterior, în 2014, este introdus în România primul sistem de recunoaștere automată a discursului.
Premiere pe piața din România
Compania, în 2018, a lansat prima rețea NB-IoT, iar un an mai târziu era prima rețea ce a furnizat servicii 5G.
În anul 2022, compania Vodafone a avut o cifră netă de afaceri de 4,6 miliarde de lei. Aceasta este mai mare decât cea înregistrată în anul 2021. Atunci, compania a atins valoarea de 4,5 miliarde de lei.
De asemenea, în cadrul companiei Vodafone din România există un număr mediu de salariați de 2.970. Această valoare este pentru anul 2022.
Viziunea companiei este „Împreună putem”. Aceasta contribuie la societatea digitală, societate în care nimeni nu este uitat. În același timp, se dorește reducerea impactului asupra mediului. În acest fel, compania pune în evidență rolul pe care îl are fiecare om în schimbarea spre mai bine a societății, însă cu ajutorul tehnologiei.
Compania își continuă eforturile de dezvoltare a rețelei Gigabit pentru îmbunătățirea conectării oamenilor și a comunităților. De asemenea, este vizată utilizarea tehnologiei pentru a reduce emisiile de carbon.
Topul 300 de Companii realizat de revista Capital va fi disponibil la toate punctele de difuzare ale presei, dar și online pe site-ul www.edituradecarte.ro începând cu data de 20 octombrie. În cadrul suplimentului pot fi găsite atât subiecte de actualitate, dar și informații despre cele mai importante companii din țară.