Fostul vicepremier, senatorul Gabriel Oprea, nu poate fi urmărit penal pentru acuzația de omor din culpă în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Plenul Senatului a respins luni solicitarea DNA pe această temă.
Decizia a fost luată cu 73 de voturi "împotriva" solicitării DNA şi doar 45 voturi "pentru", 6 voturi anulate. Votul a fost secret cu bile.
Procurorii îl acuză pe fostul vicepremier că a impus, în seara zilei de 20 octombrie 2015, cu încălcarea dispozițiilor legale, ca deplasarea de la sediul SRI la domiciul său să se facă cu viteză foarte ridicată, situație care a dus la accidentul rutier în care a murit polițistul- motociclist Bogdan Gigină.
”Evenimentul zilei” vă invită să vă exprimați opinia pe acest subiect, răspunzând unui sondaj de opinie: