Furtună devastatoare în Chile: trei morți, cinci răniți și zeci de oameni rămași fără locuințe

Furtună devastatoare în Chile: trei morți, cinci răniți și zeci de oameni rămași fără locuințeChile. Sursa foto: Captură video

O furtună puternică însoțită de ploi torențiale, valuri uriașe și rafale de vânt de peste 100 km/h a provocat pagube în mai multe regiuni din Chile. Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața, alte cinci au fost rănite, iar zeci de oameni au rămas fără locuințe, potrivit ministrului chilian de Interne, Claudio Alvarado. Fenomenul meteo extrem a început miercuri după-amiază și este așteptat să continue până duminică, afectând aproximativ două treimi din teritoriul țării, arată AFP.

Chile: Trei persoane au murit în timpul furtunii

Ministrul chilian de Interne, Claudio Alvarado, a declarat că autoritățile deplâng „moartea a trei persoane în timpul acestei situaţii de urgenţă”. Cele cinci persoane rănite au fost înregistrate în special în sudul statului, una dintre cele mai afectate zone de vremea severă.

În regiunea Biobío, situată la aproximativ 500 de kilometri sud de Santiago, valurile puternice au lovit un cartier rezidențial aflat în apropierea coastei. Mai multe locuințe au fost avariate, iar mobilierul din case a fost purtat de apă și împrăștiat pe străzi.

Chile

Chile. Sursa foto: Captură video

Mărturie din mijlocul dezastrului

Una dintre persoanele afectate, Lisette Hernández, în vârstă de 34 de ani, a povestit momentele dramatice prin care a trecut.

„Valurile au năvălit şi m-au luat, cu tot cu mobilă, pe fereastră (…). La un moment dat, m-am gândit să-mi strâng fiica în braţe şi să-i spun adio, pentru că mă aşteptam la ceea ce este mai rău”, a declarat femeia.

Furtuna a provocat și întreruperi masive în alimentarea cu energie electrică. Potrivit Ministerului Energiei, aproximativ 590.000 de consumatori au rămas fără curent, în principal din cauza arborilor doborâți peste liniile electrice.

În paralel, zeci de porturi și-au restrâns activitatea din cauza valurilor puternice și a rafalelor de vânt care au depășit 100 km/h.

Echipele de salvatori din Chile caută alte victime

Echipele de urgență au fost trimise în mai multe regiuni pentru limitarea pagubelor și sprijinirea persoanelor afectate.

„Mii de funcţionari se mobilizează în prezent pentru a veni în ajutorul persoanelor care au nevoie, însă cel mai important este să anticipăm”, a declarat președintele chilian José Antonio Kast.

Din cauza condițiilor meteorologice severe, cursurile au fost suspendate vineri în nouă regiuni ale țării.

Cea mai lungă furtună din ultimele două decenii

Potrivit meteorologului Arnaldo Zúñiga, de la Direcția Meteorologică din Chile, țara nu s-a mai confruntat cu un episod de vreme severă de o asemenea durată și cu precipitații atât de abundente de aproximativ 20 de ani.