Furnizorii de internet critică taxa pentru Fondul Cinematografic: „Vor crește tarifele în piață”
- Anca Simionescu
- 31 august 2016, 00:00
Ordonanța de Urgență privind cinematografia stârnește valuri de reacții negative, mai ales că taxele incluse în proiectul pus în dezbatere publică vor afecta buzunarele românilor.
„Suntem surprinși de decizia autorităților privind o nouă taxa impusă furnizorilor de servicii de televiziune și internet pentru finanțarea Fondului Cinematografic. În urma unei analize preliminare, Telekom România consideră insuficient timpul de consultare publică alocat acestui proiect de act normativ (care a fost practic de o zi lucrătoare) și solicită inițierea procedurii de consultare conform legii, de minimum 10 zile. Apreciem că taxa impusă este arbitrară din perspectiva Fondului cinematografic, aceasta urmând a fi aplicată pentru orice tip de trafic de internet, în condițiile în care diferențierea conținutului accesat de clienți nu poate fi realizată fără a încălca dreptul la viața privată a utilizatorului. Respectiva acțiune contravine, dealtfel, prevederilor legale în vigoare. De asemenea, credem că această măsură va conduce la creșterea tarifelor în piață, care va fi resimțită de consumatorul final, afectând în subsidiar gradul de penetrare și de utilizare a serviciilor de internet. Toate acestea în contextul în care la nivelul UE obiectivul major este tocmai extinderea accesului la acest tip de serviciu”, au spus reprezentanții Telekom Romania.
Taxa se aplică pe orice trafic de internet
Senatorii din Comisia de cultură i-au cerut, ieri, ministrului Culturii, Corina Șuteu, să renunţe la OUG privind cinematografia şi să depună un proiect de lege în regim de urgenţă.
Reacții și în Parlament
Membrii comisiei critică și taxele noi impuse pentru cinematografe, televiziuni, furnizorii de telefonie şi internet. „Introduceţi o taxă de consum complet inechitabilă (...) plătesc cetăţenii români şi vor fi afectaţi furnizorii”, a subliniat senatorul Georgică Severin, președintele Comisiei de cultură.