Cum este să trăiască EI într-o bulă unde cerul e albastru, soarele este strălucitor, casele le sunt calde și pline de lumină iar păsărelele le cântă duios la ureche? Tare bine!
Departe de bulă, undeva jos se află restul, oameni și țară. Casele sunt reci și lumina este consumată cu porția, ca în anii traiului în comunism.
Iar curentul electric este pe rețea doar până când furnizorii de energie nu decuplează de la sine putere clientul pe motiv că acesta a depășit nu știu ce prag de consum.
De câteva luni, din toamnă, oamenii, restul de jos, de sub bulă, trimit disperați presei și autorităților statului facturile de mii sau de zeci de mii de lei primite de la furnizorii de curent electric și gaze. Cer ajutor. Cer explicații. Cer soluții. Cer să fie auziți.
Specialiștii în domeniu și mass-media strigă de la începutul toamnei 2021 că vine ca un tsunami valul prețurilor la energie (curent electric și gaze) care va rade tot. De la economia mare la micul producător, de la consumatorul casnic la școli și spitale.
Ce-au făcut jupânii? Enervați rău de insistențele publicului au mormăit că fac ei o lege a compensării prețurilor la energie cu condiția ca strigătele oamenilor să înceteze. Că prea sunt exagerate.
Dialogurile din toamnă cu politicienii țării pe acest subiect ustură prin nesimțire la fel de rău ca facturile: “Nu va fi atât de grav cum spuneți, voi, jurnaliștii. Exagerați ca de obicei. Acum suntem ocupați cu numirile în Guvern și în deconcentrate. Ne ocupăm noi și de aia, mai încolo”. Dixit PNL, PSD, UDMR.
Sau: “Nu credeți că este mai importantă legea vaccinării obligatorii?” Dixit PNL, PSD, UDMR, USR.
Sau: “Tema asta cu facturile nu este pe agenda noastră politică, pe noi ne preocupă problemele din justiție.” Dixit USR.
Sau: “Noi strângem semnături pentru suspendarea lui Iohannis.” Dixit AUR.
Legea privind compensarea parțială a prețurilor la energie au făcut-o până la urmă jupânii pe la sfârșitul toamnei. Toți: PSD, PNL, UDMR cu susținerea parlamentară a Opoziției, USR și AUR.
Ghinion! Nu al lor. Al nostru. Facturile au continuat să curgă tot mai umflate. Marile companii, printre care Azomureș și Alro Slatina au anunțat că sunt silite să se închidă din neputință de plată a gazelor și a curentului electric.
Școli și spitale anunță zilnic că ori s-au închis, ori își reduc activitatea din cauza frigului din clase sau saloane. Nu mai au bani să plătească facturile uriașe la energie.
Cât despre consumatorii casnici, ei sunt de luat în seamă doar în campaniile electorale. Până atunci...
Ei, și iată surpriză! Jupânii nu au mai putut evita acuzațiile și injuriile românilor la adresa lor, toate generate de explozia prețurilor la energie. Le-au primit în plină figură.
Forțați să coboare din bulă la nivelul solului, decidenții și-au reluat baletul politic de amețire a românilor cu promisiuni.
Nu-i va ține mult. Vacanța lor se întinde până pe 1 februarie. Mai dau politicienii o tură pe la televiziuni și se retrag iar, departe de lumea dezlănțuită.
“Actul legislativ cu compensarea prețului la energie a fost votat şi de către mine şi de către membrii PSD. Constatăm că nu poate fi aplicat. Intenţia a fost bună dar ce facem acum…pacientul este mort. Atunci să găsim cât mai rapid – asta înseamnă eficienţa unui Guvern – cât mai rapid să luăm nişte măsuri şi nişte modificări legislative”.
Mărturisirea îi aparține șefului PSD, Marcel Ciolacu și a fost făcută cu două zile în urmă la România TV. Măcar el a recunoscut că...“pacientul e mort”.
Și? Cum crede că îl mai poate întoarce de la groapă?
Printr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului: “Nu e nicio problemă, e calea mai rapidă, trebuie să se întrunească Parlamentul, facem sesiune extraordinară şi trecem modificările prin Parlament” a rezolvat problema din vorbe Marcel Ciolacu.
Liberalii, cu același comportament de găină cu capul pe jumătate tăiat, nu se grăbesc deloc cu rezolvarea crizei facturilor: “Vom vedea dacă există propuneri din partea celorlalte partide din coaliţie. Ele vor fi luate în considerare atunci când îmbunătăţesc cadrul legislativ actual”.
Asta este oferta PNL la adresa publicului transmisă printr-un comunicat de presă tot cu două zile în urmă. Adică, nimic! Rămâneți cu ce aveți acum.
Scos joi cu forța de partidul lui pe la televiziuni, ministrul liberal al Energiei, Virgil Popescu doar s-a văietat: “România este o ţară producătoare de gaz, al doilea mare producător de gaz. E adevărat, pe perioada de iarnă ne asigurăm din import diferenţa de gaze. (...) Suntem dependenţi de gazul rusesc. Deşi avem gaz, nu avem gaz suficient.” a spus la Antena 3.
Ce propune ministrul? Răbdare! Adică să nu moară românii și economia țării până în aprilie pentru că el, Virgil Popescu crede că “în aprilie s-ar putea ajunge la o scădere a preţului la gaz” după cum a declarat la Realitatea Plus.
La fel de sublim precum partidele politice este și președintele Iohannis care și-a găsit o nouă preocupare academică: încălzirea climatică. Problemă atât de arzătoare pentru români încât a creat și un grup de lucru la Cotroceni.
Șeful statului confimă vorba “Țara arde și baba se piaptănă.”
Totul pare de râs, dacă nu ar fi de plâns. Dacă nu ar fi real. Asemenea rostogoliri de gândiri, comportamente și responsabilități ale politicienilor români intră în antologie. Una neagră rău!
Aceștia sunt jupânii. Nepăsători și aroganți față de crizele socio-economice ale oamenilor, criza facturilor la energie, inflația expandată și depresia colectivă întreținută de apologia unui covid muribund.
Depresie pe care o întrețin cu noi rânduri de restricții, care mai de care mai abuzive dar și mai ridicole.
De mâine vor trebui românii să-și astupe gura și nasul cu costisitoarea mască FFP 2 recomandată cu o pasiune suspectă de autoritățile politice și sanitare.
De ce oare? Cine sunt cei care mai au de vândut stocuri imense de măști FFP2 și se tem că rămân cu ele în brațe pentru că pandemia mai are puțin și sucombă?
În scurt timp se va afla.
Și se mai miră jupânii că lumea e rea și că îi blamează!