Fratele cel mare al celor trei copii dispăruți, mesaj care ar răsturna totul. De ce crede că „e o regie”
- Iulia Moise
- 16 octombrie 2024, 22:43
Detalii șocante ies la iveală în cazul celor trei copii ai omului de afaceri Adrian Marțian. Minorii au dispărut în urmă cu 48 de ore, într-un mod misterios, de la domiciliul lor din Hunedoara, acolo unde erau în grija unei bone.
Tatăl lor ar fi fost cel care i-a dat în urmărire generală națională la poliție, după ce ar fi fost anunțat de dispariția copiilor de bona care ar fi trebuit să aibă grijă de ei.
Acum, fratele vitreg al celor trei copii a făcut o serie de dezvăluiri prin care își acuză tatăl că el este cel care a pus la cale, de fapt, scenariul pentru presupusa răpire.
Cazul copiilor dispăruți din Hunedoara se complică
Luni, 14 octombrie 2024, Marţian Rania Adriana, în vârstă de 11 ani, Marţian Antonio Adrian, în vârstă de 9 ani şi Marţian Raisa Antonia, în vârstă de 7 ani, au dispărut misterios de la domiciliul lor din localitatea Sântandrei, Hunedoara. Ei se aflau în grija unei bone.
Între timp, milionarul Adrian Marțian, tatăl copiilor, ar fi fost informat de un apelant din Serbia de faptul că cei mici ar fi fost răpiți de către o persoană necunoscută.
Detalii noi în cazul copiilor dispăruți
Coincidență sau nu, cei trei frați au dispărut cu o zi înainte ca magistrații de la Curtea de Apel Alba Iulia să pronunțe decizia definitivă asupra plasamentului de urgență a minorilor.
Adrian Marțian se află într-un proces de divorț cu mama copiilor, Ioana Marțian. Ei luptă pentru custodia celor mici. Omul de afaceri a primit ordin de protecție și nu are voie să se apropie de ei, dar copiii refuză să stea cu mama lor.
„Am încercat să le explicăm copiilor că instanța a dispus încredințarea lor mamei, că nu au voie să ia legătura cu tatăl patru luni, că tatăl nu se poate ocupa de creșterea și ocuparea lor. Ei refuză orice, nici măcar nu vor să audă numele mamei sau despre mamă și au teama că sunt răpiți.”, a declarat Gianina Ianc, director DGASPC, citată de Cancan.
„Este o regie, pe care a făcut-o tacă-miu”
Fratele vitreg al celor trei minori a făcut dezvăluiri ce ar putea schimba cursul anchetei. Acesta consideră că în spatele întregului caz este un scenariu pus la cale de tatăl lui, milionarul Adrian Marțian.
El crede că frații lui se află în preajma tatălui lor, și că tatăl său nu se aștepta ca acest caz să ia o așa mare amploare.
„Singurul meu mesaj e să știe că știe cine e și că nu o să scape niciodată cu ilegalitățile astea. Frații mei, dragii mei, nu vrea nimeni să vă facă niciun rău. Ascultați-ne, știți foarte bine că tata v-a învățat și v-a spus niște lucruri pe care le repetați. Gândiți-vă că poate realitatea are două fețe și voi știți doar una.
Chestia asta e o regie și nu crede nimeni, adică e o prostie ce a făcut taică-miu și nu cred că el se aștepta să ia o așa amploare toată situația. Cu siguranță în preajma tatălui meu sunt. Nu cred că i-a putut scoate din țară.” a spus fiul lui Adrian Marțian.