FOTOGRAFIE DE SENZAȚIE. Cum arăta MIRCEA CĂRTĂRESCU la 24 de ani, când preda limba română PIONIERILOR dintr-o școală de la marginea Bucureștiului?
- Florian Saiu
- 30 ianuarie 2017, 16:09
Mircea Cărtărescu a scos din sertarul cu amintiri o fotografie prețioasă de la începutul carierei de profesor
Cărtărescu este imortalizat în mijlocul elevilor-pionieri ai unei școli dintr-un cartier mărginaș al Capitalei. Înalt, slab, mustăcios și cu zâmbetul pe buze, autorul „Solenoidului” era profesor debutant de limba română.
„Profesor de română la o școală din marginea Bucureștiului. Aveam 24 de ani, era primul meu an de predare. Credeam că voi sta acolo doar câteva săptămâni dar, ca Hans Castorp, am rămas aproape un deceniu”, a comentat, amuzat, Cărtărescu.
Între anii 1980 şi 1989, poetul și prozatorul Mircea Cărtărescu a fost profesor de limba română la o şcoală generală, apoi funcţionar la Uniunea Scriitorilor, iar apoi redactor la revista Caiete Critice.