Fotbalul e rege la TV. Prezidențialele și Cazul Caracal țin agenda știrilor

Fotbalul e rege la TV. Prezidențialele și Cazul Caracal țin agenda știrilor

Meciul de fotbal România-Suedia a dominat net în clasamentul de ratinguri ale televiziunilor, cu peste 19% din publicul urban între 25 și 54 de ani. Televiziunile de știri intră în topul general doar cu știri de breaking news.

Cele două reprize ale partidei România-Suedia din preliminariile Campionatului European de fotbal din 2020, cu un vârf de 17,5% pe publicul general și de 19,1% pe cel urban și activ.

Știrile Pro TV, cu sportul și vremea au fost singurele care au depășit pragul de 10 procente.

La emisiuni, „Vocea României” a fost lider și pe audiența generală, și pe cea urbană (25-54 de ani) cu  9,6%, respectiv 10,3%.

Ne puteți urmări și pe Google News

Locul al doilea este împărțit de o telenovelă a Kanal D, cu 5,8% pe general și iUmor de pe Antena 1, cu 5,6% pe publicul urban activ.

Serialul „Mangalița” de pe Antena 1 a reușit să strângă 3,7%.

România TV și Antena 1 au punctat în clasament cu intervenții de breaking news și cu emisiuni precum „Exces de putere”, „Punctul de întâlnire” (A3) sau „Ediție specială” (RTV). Cele mai urmărite subiecte au fost cele politice, legate de campania electorală, și Cazul Caracal.