Fostul procuror Mihai Betelie, condamnat la patru ani de închisoare. Decizia poate fi contestată

Fostul procuror Mihai Betelie, condamnat la patru ani de închisoare. Decizia poate fi contestată

Fostul procuror şef al Parchetului Sectorului 4 Bucureşti, Mihai Betelie, a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), la patru ani de închisoare cu executare, însă decizia poate fi contestată cu apel la instanţa supremă.

Conform deciziei CAB, Betelie este vinovat de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, motiv pentru care a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare. De asemenea, el a fost găsit vinovat de fals intelectual în condiţiile participaţiei improprii şi în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, iar judecătorii au apreciat că trebuie condamnat la alţi doi ani de închisoare. În plus, fostul procuror a primit alte şase pedepse de câte 10 luni de închisoare pentru şase infracţiuni de fals în declaraţii, potrivit mediafax.ro.

  • Instanţa a decis, în urma aplicării acestor pedepse, ca Mihai Betelie să execute pedeapsa cea mai grea, de trei ani şi şase luni de închisoare, la care au adăugat un spor de şase luni, astfel că, dacă decizia va rămâne definitivă, el va sta în spatele gratiilor patru ani în acest dosar.

În acelaşi dosar a mai fost condamnat şi Bogdan-Nicolae Grigorescu, secretar al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, el primind o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare pentru efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Vinovat a fost găsit şi Gheorghe Marin Dobre, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, el fiind condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în condiţiile participaţiei improprii şi în legătură directă cu o infracţiune de corupţie.

Pe lângă aceste condamnări, instanţa a decis şi anularea mai multor contracte.

Acuzațiile DNA

Fostul procuror-şef al Parchetului Sectorului 4 Bucureşti a mai fost condamnat, definitiv, într-un alt dosar, în 14 octombrie, de instanţa supremă. Alături de deputatul PNL Hubert Petru Ştefan Thuma, Betelie, a fost găsit vinovat de fapte de corupţie, ei fiind condamnaţi la câte şase luni de închisoare cu suspendare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-a găsit vinovat pe Thuma de folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, iar pe Betelie, de instigare la această infracţiune.

Pedepsele celor doi au un termen de încercare de doi ani şi şase luni.

Dosarul de ICCJ a fost despins din cel de la Curtea de Apel Bucureşti.

În 20 martie 2012, Direcţia Naţională Anticorupţie l-a trimis în judecată pe fostul procuror Mihai Betelie, alături de liberalul Hubert Petru Ştefan Thuma, de fostul secretar al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti Grigorescu Bogdan-Nicolae şi de avocatul bucureştean Ghoerghe Marin Dobre. Nouă luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce Curtea de Apel Bucureşti şi-a declinat competenţa, în condiţiile în care un Hubert Petru Ştefan Thuma a obţinut un mandat de deputat în urma alegerilor de la sfârşitul anului 2012.

Ne puteți urmări și pe Google News