Fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, în arest preventiv încă 30 de zile. Mandatul de arestare a fost prelungit până pe 24 mai
- Ionel Stoica
- 24 aprilie 2015, 12:09
Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov va rămâne în arest preventiv încă 30 de zile după ce mandatul i-a fost prelungit definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța Supremă a admis vineri contestația DNA față de respingerea prelungirii arestului preventiv în cazul fostului ministru al Finanțelor Darius Vâlcov și plasarea acestuia în arest la domiciliu în perioada 25 aprilie — 24 mai.
Judecătorii ICCJ au admis contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei din 20 aprilie, prin care s-a stabilit ca Vâlcov să fie arestat la domiciliu. Decizia instanţei supreme de vineri este definitivă. Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov este arestat din 2 aprilie.
Procurorii DNA au cerut, în 7 aprilie, instanţei supreme emiterea unui nou mandat de arest preventivă pentru Darius Vâlcov, însă solicitarea a fost respinsă. Măsura a fost propusă de procurori după ce Senatul a avizat, în 1 aprilie, cererile de extindere a urmăririi penale, reţinere şi arestare preventivă pentru noile fapte de care este suspectat Darius Vâlcov.
Potrivit procurorilor, începând din 2011 şi până la data reţinerii sale, Darius Vâlcov a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru. Vâlcov s-ar fi folosit de informaţiile obţinute când a ocupat cele trei funcţii pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, deţinute de fostul ministru al Finanţelor, dar administrate prin interpuşi.