Andreï Gratchev își amintește de tatăl Perestroikăi și de cele mai delicate momente trăite alături de el. Astăzi, politicianul și jurnalistul locuiește la Paris

„A fost un exemplu al felului în care un singur om poate influența atât de mult soarta țării sale și pe cea a lumii întregi". Andreï Gratchev îl amintește astfel pe Mihail Gorbaciov, alături de care a stat, în calitate de consilier și purtător de cuvânt, în cele mai delicate momente ale carierei sale politice. Cum ar fi, de exemplu, în seara zilei de 25 decembrie 1991, când a fost rostit discursul istoric care a dus la sfârșitul Uniunii Sovietice.

A.G: Eram cu el în birou în timp ce pregătea intervenția, în cele care au fost ultimele ore ale mandatului său', își amintește istoricul și jurnalistul, care de câțiva ani locuiește acum la Paris. 

Rep: Ce moștenire lasă țării sale fostul președinte al Uniunii Sovietice? 

A.G: Cel de-al XX-lea secol al Rusiei a fost marcat de perioada de dinainte de Gorbaciov şi de cea de după el. Proiectul bolșevic din 1917 adusese societatea, alcătuită dintr-un grup de popoare, într-o experiență excepțională, unică, numai că acum, aceeaşi societate ajunsese într-un fel de impas istoric. Gorbaciov a găsit o cale de ieşire evitând un război civil. S-a deschis perspectivei modernizării și democratizării. Acesta va fi cadoul lăsat Rusiei. Bineînţeles că există diferența dintre acest proiect și realitate. 

Rep: Și lumii occidentale? 

A.G: A făcut o serie de concesii unilaterale pentru a strânge mâna întinsă a Occidentului. A acceptat unele condiții puse în contextul reunificării Germaniei și a dizolvării Pactului de la Varșovia în speranța înlocuirii logicii blocurilor opuse cu un sistem de apărare colectivă, dar și cu integrarea Rusiei în ceea ce numea "Casa comună europeană". Numai că toate acestea nu s-au întâmplat din cauza atitudinii rusești și a miopiei politicienilor occidentali, care au ales să marginalizeze Moscova împingând-o spre Asia, poate pentru că erau influențați de americani. Rezultatul este o revenire a „Cortinei de Fier”, așa cum vedem în aceste zile, când UE discută despre blocarea vizelor pentru cetățenii ruși. 

Rep: Cum judecaţi reacția rece a lui Putin la dispariția predecesorului său? 

A.G: Nu mă surprinde. Există un sentiment evident de stinghereală, poate chiar de înțeles, din partea actualei puteri, care îi datorează totul. Dacă Gorbaciov ar fi ales să rămână secretar general al Partidului Comunist fără a se angaja într-un proiect atât de riscant, actualul președinte nu ar fi avut nicio șansă să ajungă unde este astăzi. Pe de altă parte, însă, Putin, din punct de vedere politic este angajat pe poziții total opuse față de cele gândite și sugerate de Gorbaciov. Prin urmare, nu se poate ignora valoarea unei astfel de personalităţi istorice, dar în același timp se încercă se se reducă cât mai mult celebrările. 

Rep: Cum s-a poziţionat Gorbaciov vizavi de războiul din Ucraina? 

A.G: Nu mai făcuse declaraţii publice de luni de zile, poate din cauza condiţiilor sale fizice care l-au obligat să-şi limiteze ieşirile. Totuși, este suficient să recitesc discursurile și declarațiile făcute când a explodat Uniunea Sovietică, pe care le citez și în ultima mea carte (The day the USSR disappeared, ed.). Atunci, a emis avertismente cu privire la potențiale conflicte rezultate din sfârșitul URSS, indicând Crimeea sau Donbas drept "puncte fierbinți". Să nu uităm că această criză a fost extrem de dureroasă pentru însuși Gorbaciov, care din partea mamei era jumătate rus și jumătate ucrainean. Pentru el trebuie să fi fost o dramă politică și personală. 

Rep: Aşadar, își avertizase cumva țara? 

A.G: Absolut! Exista riscul ca odată cu revenirea tuturor acestor tensiuni vechi de secole, granițele simbolice dintre diferitele republici sovietice să se transforme în granițe între state. Venirea la putere a elitelor naționaliste a transformat Uniunea Sovietică într-un butoi de pulbere. 

Rep: Apropo de conflict, cum vedeți situația actuală, în calitate de jurnalist și istoric? 

A.G: Pronosticurile sunt mereu greu de făcut, mai ales într-o situație ca aceasta care reprezintă un amestec periculos între un război colonial și unul civil. Sper ca o astfel de absurditate să fie oprită în timp de rezistența societății ucrainene și de trezirea societății ruse, care nu a abandonat încă acele reflexe dobândite din timpul Perestroikăi. 

Rep: O ultimă întrebare: o amintire personală a lui Gorbaciov? 

A.G: Mi-l amintesc când a venit la Paris cu fiicele și nepoatele, în urmă cu aproximativ douăzeci de ani, după dispariția soției sale. În timp ce ne plimbam în apropiere de Centrul Pompidou, am întâlnit un bărbat fără adăpost. Stătea pe jos, cufundat adânc în gânduri, dar în momentul în care l-a văzut pe Gorbaciov s-a animat brusc și a strigat „Președintele meu!” În acel moment i-am spus: „Dragă Mihail Sergheevici, dacă oamenii fără adăpost din Paris vă consideră președintele lor, înseamnă că aţi câștigat respectul acelei părţi de oraş care este cel mai greu de controlat!” 

Interviu de Danilo Cecarelli - lastampa.it

(Traducere Rador)