Fosta directoare a BCR Moinești, condamnată la șapte ani de închisoare

Fosta directoare a BCR Moinești, condamnată la șapte ani de închisoare

Fosta directoare a filialei BCR Moinești, Geta Dascălu, a fost condamnată, vineri, de Tribunalul Județean Bacău, la șapte ani de închisoare pentru delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, abuz în serviciu, constituire de grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informațional și fals în scrisuri.

Instanța i-a obligat pe inculpați să plătească sumele de 1.836.403,61 lei ș 107.967,5 euro, prejudiciul stabilit prin expertiză, la care se adăugă dobânzi și penalități de întârziere, conform Agerpres

Geta Dascălu este acuzată că, în perioada 2004-2008, când a deținut și funcția de director executiv al BCR Moinești, în complicitate cu alți angajați ai băncii și administratori de firme, a semnat în fals și a întocmit contracte de credite în baza unor acte false, prejudiciul fiind de aproape 2.000.000 de lei și peste 134.000 euro.

Ea este acuzată şi de faptul că ar fi accesat fără drept conturile unor persoane și a retras ilegal bani, semnând în fals ordinele de plată în locul titularilor de conturi.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest caz, prejudiciul se ridică la 15.500 euro și 223.948 lei.