Formula 1 schimbă regulile din 2027. Cursele vor fi mai scurte
- Maria Dima
- 22 septembrie 2026, 11:06
Cursă de Formula 1. Sursa foto: Twitter
Cursele de Formula 1 vor avea, începând din 2027, o distanță standard mai mică. Comisia de Formula 1 a FIA a aprobat reducerea de la 305 la 290 de kilometri, ceea ce va însemna, în funcție de circuit, cu două sau trei tururi mai puțin pentru un Grand Prix.
Decizia a fost luată luni, în cadrul unei reuniuni a Comisiei desfășurate la sediul Federației Internaționale de Automobilism (FIA), la Londra.
Potrivit FIA, modificarea are legătură cu schimbările prevăzute pentru 2027 în ceea ce privește debitul de combustibil al grupurilor motopropulsoare.
Se schimbă și regulile privind durata curselor
Comisia a decis eliminarea limitei actuale de trei ore pentru durata totală a unui Grand Prix, calculată de la start până la sosire și incluzând eventualele întreruperi provocate de ploaie sau de alți factori.

Sursa: dreamstime.com
Limita de două ore pentru durata efectivă a cursei va fi păstrată. În același timp, va fi introdusă o limită strictă de o oră pentru încheierea competiției în cazul în care aceasta este perturbată.
FIA a precizat că modificarea urmărește să le ofere spectatorilor o șansă cât mai mare de a vedea o cursă completă atunci când apar întreruperi.
Formula 1. Mai mult timp pentru antrenamentele libere
Noile reguli prevăd și o flexibilitate mai mare pentru organizatorii etapelor de Formula 1. Aceștia vor putea prelungi sesiunile de antrenamente libere dacă acestea sunt întrerupte.
Cutiile de viteze nu vor mai avea nevoie de omologare Începând din 2027 va fi eliminată și cerința actuală de omologare a cutiilor de viteze. FIA a precizat că decizia a fost luată după consultări cu constructorii și în urma unei recomandări formulate de Comitetul consultativ sportiv.
Potrivit Federației, eliminarea omologării va permite furnizorilor să își păstreze libertatea de dezvoltare a cutiilor de viteze.