În campania electorală pentru Primăria Capitalei, Sorin Oprescu a făcut o notă aparte.

Prin dis cursul său flegmatic, de băieţaş crescut într-un cartier privilegiat al nomenclaturii. Printr-un discurs anti-sistem, de independent, gen galeria lui Rapid - „singur împotriva tuturor” - şi printr-o hiperbolizare a profesiei sale de medic. Activitate care, în România, dar şi peste tot în lume, este privită cu admiraţie. La urma urmei, medicii salvează vieţi, vindecă suferinţe, iar asta îi face de nepreţuit în cadrul societăţii.

Cu o morgă serioasă şi aruncând şmechereşte cuvintele printre buzele subţiri, Sorin Oprescu a câştigat simpatia multor oameni. Natural, fără mari eforturi sau sfaturi din partea staffului, Oprescu şi-a jucat propriul rol, acela de Mitică. De om care le ştie pe toate, sictirit de tot ce se întâmplă, arogant ca un nemuritor. Mitică Chirurgul venea să taie cu bisturiul. Cangrena, jegul care ne-a înconjurat...

Sorin Oprescu are şi părţile lui bune, nu-l putem desfiinţa numai pentru simplul motiv că nu ne place. S-a dovedit loial faţă de colaboratorii săi şi s-a luptat ca un câine pentru spitalele pe care le-a condus: Spitalul Universitar Bucureşti şi Eliasul. A mai dovedit loialitate faţă de Ion Iliescu, deşi putea să se dezică de el în câteva secunde.

Drama apare în altă parte. Doctorul Sorin Oprescu habar nu are de administraţie, îi este complet străină. A împlinit un an de când a câştigat Primăria Capitalei, iar aceasta pare pustie. Niciun proiect mai acătării nu s-a lipit de el, bucureşteanul nu a văzut nicio ameliorare. Idei extravagante, con cursuri de Cartea Recordurilor, cârnaţi şi Moşi Crăciuni la pachet...

Un singur punct mai de Doamne-ajută a punctat doctorul. Cel cu Stadionul Naţional, unde a luat hăţurile în mână. Şi unde, fie vorba între noi, a fost sprijinit la momentul potrivit de viceprimarul Mircea Raicu - un om care ştie administraţie, refuză publicitatea şi vrea să mişte ceva. Raicu ar putea fi în viitor şansa lui Oprescu, pentru că, până mai deunăzi, Doctorul nu se înţelegea cu niciun primar, Răzvan Murgeanu fiind un exemplu în acest sens.

Tragedia lui Sorin Oprescu este că nu poate lucra în echipă. I-au spus-o chiar foştii săi colaboratori, care l-au părăsit. Dacă ar fi ştiut să delege competenţe, să numească oameni pricepuţi în locuri-cheie, putea dormi liniştit, venind la muncă la ora cinci după amiaza, aşa cum face acum, şi nimeni n-ar fi observat. Sau n-ar fi făcut un caz din asta dacă treburile se mişcau.

Prins într-un hăţiş birocratic pe care nu ştie să-l gestioneze, dar şi între nevoia de a avea rezultate, de a tăia panglici, Sorin Oprescu a găsit soluţia.

Că jurnaliştii sunt de vină, că-l hărţuiesc şi nu-l lasă să-şi facă treaba. Că sunt oameni care au ceva cu el şi-l tot şicanează. Iar ca apocalipsa să fie totală, a fost reinventată candidatura la preşedinţie. Şi în prezent, mulţi analişti politici cred că Oprescu este o variantă pentru Cotroceni. Drumul a mai fost bătut, după modelul Chirac. Victor Ciorbea a ajuns premier după un scurt popas la primărie, iar Traian Băsescu a ajuns din Cişmigiu la Cotroceni. Este evident că după un succes la primărie, Sorin Oprescu devenea automat un om care poate candida pentru funcţia de preşedinte. Mai ales că are aureola unui independent.

Sorin Oprescu ştie asta şi a folosit-o din plin. „Ce mă întrebaţi de realizări când sunt hărţuit?! Lăsaţi-mă să muncesc, nu vreau la preşedinţie” - a fost discursul clar al celui care a început să-i placă atât de mult să se victimizeze, încât nu mai poate ieşi din rol.

Ca nimeni să nu-l mai întrebe de realizări, iar el să răspundă ca-n bancul cu sovieticii - voi vorbiţi, care-i linşaţi pe negri?! -, edilul a rearuncat în luptă candidatura sa. De ce nu candidaţi la preşedinţie? Sorin Oprescu: „Pentru că nu m-am hotărât”.

Un scut care-i va fi de folos întregul mandat!

Dacă va dori să intre onorabil în cărţile de istorie precum alţi mari edili ai Capitalei, Sorin Oprescu nu are decât o şansă. Aceea de a încerca să lucreze cu cei din Consiliul General, cu viceprimarii şi să numească oameni capabili în funcţiile importante. Singur nu poate reuşi nimic, chiar de-ar munci de unul singur 24 de ore din 24. Chiar dacă ar fi nonstop la show-uri televizate şi ar magnetiza lumea cu vorbele sale. Nimic nu-l va scăpa de judecata rece a propriilor săi concetăţeni. Asta, evident, dacă ţine la cei care l-au votat şi nu îi confundă cu „pulimea” după cum îi place să spună. Sau se va dovedi că Oprescu nu a operat Capitala, ci doar a anesteziat-o!